Fiscul a vândut cu aproximativ 3 milioane de lei acţiunile deţinute de familia lui Dan Voiculescu, proprietarul trustului de presă Intact, la firma Sanagra din Târgu Mureş. Compania a fost pusă sub sechestru după arestarea acestuia.
ANAF a scos la vânzare încă de anul trecut acţiunile deţinute de fiicele Dan Voiculescu la compania Sanagra. Este vorba despre 306 acţiuni deţinute de Camelia Rodica, pentru care preţul de pornire a fost de 1,463 milioane de lei, fără TVA, şi despre 351 de acţiuni deţinute la aceeaşi companie de Corina Mirela Voiculescu, pentru care preţul de pornire a fost de 1,678 milioane de lei, fără TVA. "La a șasea licitatie organizată de ANAF, au fost depuse oferte pentru cele două pachete de acţiuni SANAGRA SA. Conform procesului verbal de licitaţie, după analizarea şi verificarea documentelor depuse, pachetul de 351 acţiuni s-a vândut pentru 1.695.000 lei, iar pachetul de 306 acţiuni s-a vândut pentru 1.478.000 lei. În data de 01.07.2016, după achitarea integrală a sumelor ofertate, s-au emis procesele verbale de adjudecare, care constituie titlu de proprietate, conform art. 254 din Codul de Procedura Fiscală", au răspuns oficialii ANAF la solicitarea Capital.
Societatea Sanagra, din judeţul Mureş, are ca obiect de activitate „creşterea bovinelor de lapte”, potrivit datelor de pe portalul Ministerului Finanţelor. În 2014 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 7,14 milioane de lei şi o pierdere de 4,85 milioane de lei.
ANAF va scoate la vânzare sediile Grivco, Intact, şi cele ale televiziunilor Antena 1 şi Antena3, imobile care i-au aparţinut lui Dan Voiculescu, dar au fost confiscate de către stat în urma sentinţei din Dosarul ICA, iar preţul de pornire este de 15 milioane de euro. Fiscul a finalizat evaluarea celor trei imobile şi le va scoate la mezat.