Fost ministru al Apărării, liberalul Teodor Atanasiu a scris un volum de însemnări politice cu detalii interesante despre perioada tulbure a Alianţei DA şi a conflictului deschis pe care l-a avut cu Traian Băsescu. Însă pe lângă destăinuri legate de acea perioadă controversată și amintiri despre lideri politici ca Mircea Ionescu Quintus, Călin Popescu Tăriceanu, Theodor Stolojan sau Adriana Săftoiu sau Crin Antonescu, invitatul jurnaliștilor EVZ Robert Turcescu și Dan Andronic a furnizat multe detalii relevante din interiorul sistemului.
De ce se fură ca-n codru?
Potrivit Military Balance 2021 realizat de IISS (Institutul Internațional pentru Studii Strategice) România are 68.500 de militari activi, organizați astfel: Forțe Terestre: 35.800, Forțe Navale: 5.500, Forțe Aeriene: 10.700, Forțe compozite: 16.500. Acestora li se adugă un număr de 57.000 forțe paramilitare, în principal Jandarmerie. Forțele militare în rezervă sunt estimate la 53.000 de oameni. Cifra a fost confirmată de Teodor Atanasiu în direct din studioul EVZ Capital: „un total de 90.000 de cadre, din care 75.000 de militari. La NATO dăm 6.000″, a precizat fostul ministru.
În perioada în care a deținut portofoliul Apărării, liberalul a putut vedea de aproape dotările militare, dar și resursa umană. Chestionat de Robert Turcescu cum se explică episoade halucinante de genul furtului de motorină dintr-o bază NATO sau kerosenul contrafăcut care strică MIG-uri de zeci de milioane de dolari, fostul demnitar a subliniat că cea mai gravă problemă care afectează imaginea Armatei Române este nerespectarea procedurilor.
„Armata seamănă cu țara și cu poporul. Într-o țară în care se iau șpăgi și se închid ochii, se face și acolo când se cumpără kerosen sau nu știu ce. Cel mai grav e că procedurile ar trebui respectate, n-ai avea astfel de întâmplări. Doi la mână, ai și oameni pe care îi plătești foarte bine, e o direcție care se ocupă cu aceste verificări că ofițerii nu fac prostii, că nu închid ochii. Se pare că mai e de lucru”, a ținut să precizeze fostul demnitar.
România riscă foarte puțin în fața Rusiei
Referitor la tema care frământă mulți români, dacă Rusia ar putea ataca România în cazul implicării NATO în conflict, ținând cont că suntem chiar la granița NATO, liberalul s-a arătat optimist.
„Riscul de a fi implicați într-un război e foarte mic. Eu nu cred că Rusia va ataca România, nu cred că avem o problemă. Doi la mână, nici nu contează cât de pregătită e armata României, ci cât de pregătită e armata NATO să facă când intră într-un război”, a subliniat Teodor Atanasiu.
Emisiunea integrală: