Invitat la podcastul "România lui Cristache", profesorul SNSPA Ștefan Popescu a vorbit despre pericolul care îi pândește pe ucraineni dinspre Statele Unite ale Americii (SUA).
EXCLUSIV Alegerile americane îl sperie pe Zelenski! Ștefan Popescu: „Rezistența ucraineană depinde de robinet” (VIDEO)
„Ce se va întâmpla după data de 8 noiembrie, dacă deputații pierd controlul la cel puțin una dintre camere din congresul american. Este o reticență extraordinară în a continua același ajutor al Ucrainei. Și acest lucru, fără îndoială, va avea o consecință asupra capacității Ucrainei de a continua războiul.”, consideră profesorul SNSPA.
„Să ne detașăm de toate operațiunile militare, pentru că asta e o fotografie a momentului, care se poate schimba. În primul rând, putem spune că armamentul și asistența occidentală și-au spus cuvântul. Adică, totuși, Rusia nu a putut să avanseze așa cum și-ar fi dorit. Dar faptul că rezistența ucraineană depinde de un robinet, rămâne de văzut și am amintit momentul 8 noiembrie, alegerile de la jumătatea mandatului, dacă același robinet va rămâne la fel de deschis, pentru că dacă se va mai strânge, fără îndoială că ucrainenii vor trebui să accepte negocieri într-o anumită formulă sau să înghețe conflictul.”, a mai spus profesorul Șefan Popescu.
Deși moralul trupelor ucrainene pare foarte ridicat, situația se poate schimba radical în doar două sptămâni.
„Națiunea ucraineană s-a născut, sentimentul rus este foarte puternic, dar și capacitatea de rezistență a Ucrainei depinde de sponsorii occidentali. Sigur, acest lucru poate provoca o revoltă, în cazul în care acest ajutor nu va mai fi obținut. În orice caz, Ucraina este cel mai mare perdant al războiului. Noi spunem victorie… dar va fi cu costuri catastrofale.”, e de părere profesorul.
Rusia vrea graniță cu România?
„Pe de altă parte, mobilizarea, care probabil cei mai mulți mobilizați din Rusia vor ajunge, pentru că ați văzut că ei trec printr-un proces de pregătire și vor ajunge probabil la sfârșitul iernii în primăvară, este clar o voință de a merge până la capăt. Care sunt obiectivele, le putem presupune. Presupun, ca istoric, ar fi decuplarea Ucrainei de la litoral, inclusiv Odesa. (…) Dacă ne uităm ce înseamnă Odesa în imaginarul rus: portul creat de Ecaterina cea Mare, o a doua fereastră spre mările calde, plus din punct de vedere strategic.”, a adăugat Ștefan Popescu.