Surse din Ministerul Sănătății au declarat pentru Capital.ro că un bărbat bulgar, cu CNP românesc, a plecat, duminică, din Spitalul ‘Matei Balş’ de Boli Infecţioase din Bucureşti fără încuviinţarea doctorilor.
„În această seară, Spitalul Matei Balş a informat Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti că un pacient, bărbat, a părăsit spitalul, fără încuviinţare.”, anunţă autorităţile.
Bărbatul, prins ulterior de poliţie
Acesta a fost ulterior localizat la o adresă din București și este ținut sub supraveghere. Se pare că testul privind coronavirus a ieșit negativ.
Autoritățile sunt în alertă în România
Un bărbat din Iaşi, care şi-a petrecut noul an chinezesc în China a fost izolat la domiciliu după ce s-a întors în ţară. Bărbatul nu are niciun simptom de îmbolnăvire cu coronavirus, însă protocolul trebuie respectat, iar persoanele care provin din regiuni afectate de virus sunt nevoite să stea 14 zile acasă. Bărbatul se află în a zecea zi de carantină.
„Este un bărbat venit din China să lucreze în Iaşi, unde s-a stabilit cu familia. El se află în carantină de zece zile la domiciliu după ce a fost în China pentru a petrece cu familia de acolo Anul Nou Chinezesc. Când a revenit a fost evaluat şi în Germania cât şi în București. Starea de sănătate îi este monitorizată de când a ajuns în țară, nefiind înregistrată nicio stare de rău. Starea de sănătate este buna”, a declarat Marius Voicescu, purtatorul de cuvânt DSP Iași, conform zdi.ro.
”În momentul de fata la nivelul județului Iași exista o singura persoana cu suspiciuni de coronavirus. S-a întors recent cu avionul. Acesta a intrat în carantină la domiciliu, unde se afla în monitorizare pentru 14 zile”, a declarat Lucian Indrei, șeful DSP Iași.
Cazul bărbatului a provocat panică deoarece o parte din presa locală a relatat faptul că bărbatul s-ar fi întors dintr-o zonă în care s-au înregistrat cazuri de infectare cu coronavirus, din Italia, și că ar fi fost investigat de medici pe aeroport, recomandându-se izolarea la domiciliu.