Începând cu luna septembrie a anului trecut, au fost raportate peste 100 infecții cu E-Coli și nici până la această oră nu se știe dacă nu cumva chiar apa a fost cea care a cauzat aceste probleme. Niciuna dintre autorități nu a dorit să transmită consumatorilor despre ce este vorba, pentru a se proteja, de teama unui scandal imens.
Ministerul Economiei este unic acțional al SNAM și principalul obiect de activitate al companiei este să gestioneze eficient apa minerală aflată în proprietatea statului, pe care o revinde ulterior către mai multe societăți îmbuteliatoare.
Conform surselor Capital, una dintre victimele SNAM ar fi o celebră apa plată, care aparține unui grup important. Cert este că această marcă de apă nu se mai găsește în magazine de două luni, ceea ce este foarte ciudat.
Capital a trimis solicitări către Ministerul Economiei, Ministerul Sănătății și îmbuteliatorul respectiv. Revenim cu detalii!
UPDATE! Până la această oră Ministerul Economiei nu a furnizat niciun răspuns cu privire la solicitarea Capital.
UPDATE 2! Capital a verificat conformitatea apei Aquatique, care nu s-a mai găsit pe piață în ultimele două luni. Din analizele prezentate, am aflat că aceasta nu a avut și nu are nici acum niciun fel de problemă care să pună în pericol sănătatea consumatorului. Dimpotrivă. Motivele pentru care a dispărut de pe piață au fost de natură tehnică (o defecțiune a unor piese la linia de îmbuteliere), urmând ca la sfârșitul lunii aprilie să fie distribuită în magazine.
UPDATE 3! Nici apa plată Bucovina nu se mai găsește pe piață. Reprezentanții companiei au transmis o notificare către Capital în care asigură clienții că apa nu are niciun fel de problemă.