EXCLUSIV Ambasadorul german: În ciuda crizei, principalul partener comercial al Germaniei este Franța și nu China

”Criza economică care a afectat Europa și care acum este parțial depășită, a condus la o reorientare a exporturilor Germaniei către piețele din țările emergente unde se înregistrează o creștere economică susținută, iar cerințele sunt pe măsură. Orientarea exporturilor depinde de mecanismele de autoreglare ale piețelor”, a declarat, pentru Capital, Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei în România.

Diplomatul consideră că este un lucru normal că România este dependentă de comerțul cu UE. ”De exemplu, Germania are ca principal partener comercial Franța și nu China, așa cum se crede”, susține ambasadorul german.
Acesta afirmă că Germania și-a crescut ”proporțional mai puternic” importurile decât exporturile.
”Trebuie ținut cont de faptul că exporturile Germaniei au o cotă de 40% care provine din importuri. Iar, această cifră de 40 de procente provine din comerțul intracomunitar, deci indirect și din România”, a subliniat oficialul german.