EXCLUSIV! Anca Alexandrescu, despre cazul OMV Petrom: Există clar o intenție la un anumit nivel pentru a proteja OMV-ul

Ionuț Cristache a avut-o invitată în podcastul de joi pe jurnalista Anca Alexandrescu, care a vorbit despre cazul OMV Petrom și despre „românul din cea mai înaltă poziție” în cadrul companiei, Alexandru Maximescu, care ocupă funcția de vicepreședinte.

Mi s-a transmis să iau legătura cu biroul de presă

Jurnalista Anca Alexandrescu a declarat că a încercat să vorbească cu vicepreședintele OMV Petrom, Alexandru Maximescu, dar acest lucru nu s-a putut realiza.

„Astăzi mi-am pierdut vremea prin fața Petrom City, am încercat să vorbesc cu românul din cea mai înaltă poziție la OMV Petrom, domnul Maximescu, care este vicepreședinte. Voiam să-l întreb de ce nu vrea să vorbească față în față și doar online. Săptămâna trecută au anunțat o conferință de presă, dar nouă nu ne-au trimis invitație. Am intrat în posesia invitației și am trimis mail că vreau să particip. Ieri au trimis către toți participanții că se ține conferința de presă la ora 10, dar online, pentru că nu au găsit un spațiu suficient de mare să țină față în față conferința.

Ne-au trimis link-ul aseară, dar eu voiam față în față, pentru că aveam întrebări despre OMV și activitatea sa, dar și întrebări legate de persoana domnului Maximescu. Cei de la pază mi-au zis că este domeniu privat și mi s-a zis să iau legătura cu biroul de presă. Aveam numărul domnului Maximescu, care mi-a răspuns la al treilea apel, și mi-a zis să iau legătura cu biroul de presă”, a declarat Anca Alexandrescu.

Există intenție la un anumit nivel pentru a proteja OMV-ul

De asemenea, jurnalista a spus că, din punctul ei de vedere, „s-a întâmplat un lucru extrem de grav” și există semnale că OMV este protejată „la un anumit nivel”.

„La emisiunea colegilor mei de dimineață, la matinal, era Eugen Tomac, europarlamentar, președintele PMP, iar eu eram în posesia unei informații cum că Maximescu i-a dat un SMS domnului Tomac. El i-a spus că vrea să-i dea niște date suplimentare ca să nu mai spună că ei nu plătesc taxe. El era cu încă doi parlamentari care mi-au spus ce s-a întâmplat. Tomac l-a sunat pe domnul Maximescu, care i-a zis că ei plătesc taxe, și l-a chemat să vină la sediu (n.r. OMV Petrom) să vadă cifrele. Mie mi s-a spus că ei lucrează cu avocați și să nu o ia pe linia celor de la Realitatea.

Dimineață am intrat în direct cu el pe post. Eugen Tomac a recunoscut că a vorbit cu domnul Maximescu doar despre cifre. După m-a sunat și mi-a zis că Maximescu l-a rugat să fie o discuție privată. Cum adică discuție privată, în ce calitate vă sună acest domn în legătură cu declarațiile pe care le faceți? Acest domn, Maximescu, deschide ușa cu piciorul la Guvernul României. Domnul acesta, care este vicepreședintele companiei OMV Petrom astăzi, până în 2015 a depus declarație de avere ca ofițer al MAI. A fost ofițer MAI. El lucrează la OMV din 2012. Din 2012 până în 2015 ce s-a întâmplat? (…)

În mod clar există intenție la un anumit nivel pentru a proteja OMV-ul. În emisiunea mea am spus că este o acțiune în formă continuată. Parchetul, DNA-ul trebuie să adune toate datele”, a declarat Anca Alexandrescu în podcastul de joi.

Menționăm că, grupul OMV Petrom a înregistrat în 2022 un profit net record de 10,3 miliarde lei, cu 260% mai mare comparativ cu cel din anul anterior, conform rezultatelor financiare neauditate transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.