Jurnalistul Mirel Curea a dezbătut cu analistul economic Ilie Șerbănescu situația mondială apărută în urma războiului din Ucraina și a pandemiei.
În această perioadă se ridică o nouă putere mondială, care va profita din plin de decăderea Rusiei și de modul în care a fost exclusă din activitatea economică mondială. Astfel, China va avea extrem de mult de câștigat din aceste mutări, iar strategia aleasă de SUA cu privire la acest conflict pare să o avantajeze pe deplin.
Apare o nouă forță la nivel mondial după invazia Rusie în Ucraina: China
Analistul economic Ilie Șerbănescu a explicat cum China va profita din plin de situația Rusiei, care a pierdut enorm de multe contracte economice după ce a invadat Ucraina. Astfel, țara asiatică va beneficia de toate resursele rușilor care nu vor mai ajunge în Europa sau SUA.
„Cel puțin două alte forțe în afară de cei care sunt acuma eroi care sunt americanii și cu cei care sunt împreună cu ei, dar și că mai există două forțe care își vor și ei noua ordine a lor. Vor să intre în cărți.
Deci pe lângă ruși, cred că și mai serios trebuie să ne gândim la China. Eu cred că China se uită foarte atent la aceste lucruri. Ea este, după părerea mea, marele câștigător al acestui război, pentru că strategia fixată de Statele Unite în legătură cu războiul din Ucraina este de a împinge Rusia în brațele Chinei. Și atunci îi potențează toate posibilitățile pe care le are această țară îndreptându-i și toate toate resursele Rusiei. Sunt îndreptate acuma către China.
Să știți că e o chestie, o poveste foarte complexă și cu dublu tăiș să susții asta. Păi domne, ne independentizăm de resursele rusești. Păi în momentul în care ne-am independentizat, le-am lăsat să se ducă toate în China”, a explicat Ilie Șerbănescu.
Ilie Șerbănescu: Eu nu știu dacă poate fi o strategie corectă din punctul de vedere al intereselor Statelor Unite
De asemenea, acesta a explicat că această strategie a SUA se va schimba în timp, pentru că nu este clar în sprijinul cui o practică americanii.
„Eu nu știu dacă poate fi o strategie corectă din punctul de vedere al intereselor Statelor Unite să obțină așa ceva. Dirijezi niște resurse vitale către ăia. Dimpotrivă, tu tre să le ai și în mâna ta, cum să spun eu, e un fel de de capcană, e cu dus-întors. Așa dacă mă independentizez și le duc toate în China, potențez China, deci nu fac nimic. Și nu numai China, India, Vietnamul, tigrii cum li se spuneau. Care au de partea lor și avantajul demografic.
Dacă vă gândiți la marile conflicte care au fost în ultimii ani, în perioada lipsită de conflicte, adică de la al Doilea Război Mondial, încoace când a fost pace între ghilimele, grație faptului că au fost doi competitori și între ei se puteau aranja lucrurile. Asta nu înseamnă că nu s-au împuns, nu înseamnă că nu s-au lovit, nu înseamnă că nu s-au testat unul pe altul, dar când a fost la o adică s-au înțeles. Nu știu dacă o vom face și acum se poate, dar acuma sunt trei. Menage a trois, asta e ceva complicat.
Când Kissinger, acum 40-50 de ani, când a hotărât să înalțe și să sprijine înălțarea Chinei, a făcut-o în ideea că obține un adversar în plus pentru Rusia. Și așa a fost, iar acuma să faci o strategie care să-i împingă pe unul în brațele celuilalt, iar tu ești singur? Nu, nu cred că este bine. Părerea mea este că această strategie, inclusiv asta cu războiul, se va schimba, se va schimba pentru că nu este foarte clar în sprijinul intereselor celor care o practică, ai Statelor Unite”, a mai continuat analistul economic.
Întreaga emisiune poate fi urmărită integral mai jos.