Ceea ce părea o prima rază de speranță pentru pace, pactul agricol semnat de reprezentanții Ucrainei și Rusiei, ar putea deveni motivul declanșării războiului total în Ucraina.

Bombardamentele pe care Putin le-a ordonat la Odesa, la doar câteva ore după încheierea pactului, dar și contraatacul ucrainean pentru a-și recupera teritoriile adâncesc conflictul și pregătesc alerta de război în Europa.

Invitat în emisiunea România lui Cristache, jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit despre cele întâmplate în acest weekend în Ucraina. Acesta susține că Vladimir Putin nu a dat ordinul pentru a bombarda cerealele, ci pentru a transmite două semnale importante Occidentului.

Motivul pentru care Rusia a bombardat portul Odesa

Mai exact, potrivit acestuia, Rusia a vrut să avertizeze Ucraina să nu se folosească de acordul de la Istanbul pentru a aduce arme din Statele Unite, cu scopul de a le utiliza pe front.

„Nu a bombardat cerealele. Două semnale a dat Rusia: că îi doare de Occident și că face ce vrea. Credeți că pe ruși îi interesează ce gândim noi? Aceasta este cea mai mare greșeală pe care o face Occidentul.

Pe ei nu îi interesează ce spune nimeni. Semnalul pe care l-au transmis ei tot timpul a fost de duritate, de nu ne interesează, deci mergem până la capăt. Doi, semnalul foarte  important acesta a fost acesta: ”băi ucraineni, nu fiți șmecheri și nu folosiți acest acord ca să aduceți arme din America”, este foarte important”, a punctat Ion Cristoiu.

În același timp, jurnalistul a mai adăugat că Occidentul trebuie să fie conștient de actuala poziție a Rusiei. Mai exact, acesta susține că Vladimir Putin nu va da înapoi indiferent de ce măsuri va lua restul globului, inclusiv în cazul armelor nucleare.

Mesajul transmis de Rusia către Occident

Ion Cristoiu precizează că poziția Rusiei este confirmată și de efectele sancțiunilor occidentale, care nici acum nu au impactul dorit asupra Moscovei.

„Mult mai important pentru destinul Occidentului, al omenirii e faptul că ei nu dau înapoi și nu vor da înapoi nici dacă vor folosi arme nucleare. Iată, s-au făcut zeci de sancțiuni, unele mai dure decât altele și?”, se întreabă Ion Cristoiu.

Referitor la acordul semnat la Istanbul săptămâna trecută, jurnalistul susține că acesta va fi ca multe alte acorduri și că vor exista cu siguranță și probleme. „Va fi ca orice acord cu probleme, cu siguranță”, a mai adăugat acesta.