Florin Postolachi a povestit că în timpul anchetei, el și ceilalți revoluționari au fost iradiați. Deși a vorbit despre acest lucru cu mai mulți oameni care puteau lua măsuri, nimeni nu l-a crezut.

„Nu știa lumea unde suntem, ce se întâmplă, erau tot felul de zvonuri. Și chiar s-a întâmplat la un moment dat să mă treacă, și vorbesc în conștiința de cauză, pentru că m-a trecut pe mine printr-o cameră, cu o lumină roșiatică. Anchetatorul nu a intrat cu mine, m-a așteptat în cealaltă parte, pe unde am ieșit. Am crezut că așa ne-au iradiat. Am gândit cu un fizician de la Măgurele și mi-a zis că și simpla trecere printr-o cameră, 5 secunde, se poate.

Chiar am fost la un moment dat la președintele Iliescu și la ministrul Sănătății și le-am povestit președintelui Iliescu despre temerile noastre că am fi fost iradiați, și a fost foarte obraznic: „Da, mureați până acum dacă vă iradia!” Și ne-am tot gândit, eu la un moment dat aveam la Mediaș o doctoriță care făcea terapii din astea, din Republica Moldova, alternative. Foarte bună și în ultima zi m-am dus timp de două luni de zile, în fiecare săptămână. M-am dus preventiv. Aveam o teamă și eram cam slăbit și erau multiple cauze.

Și după Revoluție m-am dus, am auzit de la cineva că doctorița aceasta este bună. Și când am plecat în ultima zi, după ce m-a consultat, mi-a zis: „Domnule Postolachi, când ați venit la mine și v-am testat, am văzut niște metale circulând prin corpul dumneavoastră, dar au dispărut. Să știți că niciodată nu voi recunoaște chestia asta. Eu vă spun așa, ca să știți. Le-ați avut, acum au dispărut, nu știu ce s-a întâmplat.

Noi întotdeauna ne-am resemnat, ne-am obișnuit, am fost conștienți că nouă ni s-au întâmplat lucrurile, dar familiile noastre sunt cele care suferă și acum ne este de multe ori teamă să mergem la televizor să povestim, ca să nu cumva să se uite mamele sau soțiile și să retrăiască clipele acelea.”, a povestit el în podcastul lui Ionuț Cristache de pe canalul de Youtube HAI România.

Cum au suferit familia și prietenii lui Florin Postolachi

Florin Postolachi a spus, de asemenea, că după Revoluția de la Brașov, familia și prietenii săi au avut de suferit de pe urma Securității.

„Lumea a fost lângă noi. M-au dus la o uzină unde se făceau șuruburi, acolo m-au primit oamenii aceia, deși erau de la cămine, erau băieți și fete de la cămine de la țară, m-au primit fantastic. Am avut suportul lor necondiționat, știind cine sunt, riscând să aibă o relație cu mine, eram urmărit. Veneau acasă, au terorizat-o pe mama mea. Veneau câte doi-trei milițieni noaptea, dădeau telefoane, povesteau cum l-au găsit pe unul cu gâtul tăiat în containere, ca să o sperie pe mama mea. Și veneau în costume.

Eu aveam un prieten care avea tot așa, un video recorder. Nu, el avea casete, eu aveam video recorder, făceam schimb. Și el purta tot așa costum. Și într-o zi a venit să mă caute acasă și sună la sonerie și răspunde mama mea și spune: „Sunt un prieten de-al lui Florin.” Și mama spune: „Florin nu are prieteni în costum.”

La uzină eram monitorizat, aveam doi oameni lângă mine. Eu fiind fost fotbalist, am jucat fotbal acolo un turneu la uzină, am câștigat turneul, mă iubeau ăia pe acolo. Și la un moment dat aveam un grup, am vrut să fug în Serbia, cu un băiat și două fete. Și vorbeam la telefon și auzea mama mea și povestește la un moment dat unei colege că vreau să fug. Și ajung la schimbul doi la uzină, la Șurubul unde eram, și găsesc pe ceas un bilet „Postolachi, la director”.

Și mă întreabă directorul: „Ba, vrei să fugi?”. Mi s-au înmuiat genunchii. Uite, am auzit că vrei să fugi. Și îi spun: „Domne, zic, vreau să învăț, mă bagi trei schimburi, eu nu aveam treabă cu dreptul, dar l-am făcut, dacă tot le-am zis.” Și mă întreabă: „Și ce mai vrei, mă?”. Și îi zic: „Mă bagi trei schimburi, trebuie să mă pregătesc.” Pai cum să fugi mă, ești nebun la cap? După ce ai făcut ce ai făcut.

Întâi mă cheamă la biroul de documente secrete, și acolo un ofițer de securitate zice: „Ne-am gândit să te trimitem la vizita medicală pentru ofițer de securitate.” Am crezut că râd de mine ăștia. Da, domnule Florin, că sunteți simpatic. Celălalt zice: „Da, sunteți înalt, ați făcut liceul.” Zic: „Am o problemă.” Domnule, dacă nu aveți probleme cu miliția, foarte bine! Nu, domnule, nu am.”, a afirmat acesta.

Vizita lui Nicolae Ceaușescu la Brașov

Florin Postolachi a povestit și cum a decurs vizita lui Nicolae Ceaușescu la Brașov.

„Vine Ceaușescu în Brașov. Îi închide pe ai de la Roman în secții și îi aduce pe restul de la celelalte uzine din Brașov să pară că… Și mă trimit ăștia de la Șurubu, când eu eram cel care strică „Jos Ceaușescu!” „Nu, domnule, că ești băiat bun, cuminte.” Și eu m-am dus prin secție, am sunat la uși, m-au văzut toți pe acolo. Și pe urmă când am văzut că nu-mi răspunde nimeni m-am întors și mi-au dat o pancartă cu Elena Ceaușescu, eram chiar lângă ei. Și a doua zi mă cheamă și îmi zice: „Bre, ce ai făcut mă, nu te-ai dus?!” Dar nu ți-am zis să nu mă trimiteți? Și nu m-au mai trimis niciodată.

Aveam pancarta cu tovarășa și o țineam așa în față, să nu mă vadă.

Cu Nașul m-am întâlnit, l-am văzut, e un tip puternic. A zis că el ar mai face-o încă odată. Le-a zis asta și l-a ținut un pic mai mult, cu câteva zile mai mult. Și Nașu când m-am întâlnit cu el a pus capul pe umărul meu și i-au dat lacrimile. Un tip foarte puternic și inteligent. Cred că a suferit, pentru că e un tip foarte integru și el de multe ori, fie că de multe ori e direct și spune tranșant tot ce crede.

Eram tânăr, nu am avut coșmaruri. Am avut susținere, am avut și am în continuare un grup de prieteni foarte buni, cu care am făcut o grămadă de prostii de-a lungul tinereții și au fost cu mine permanent. Mergeam cu troleibuzul și începeau să cânte: „Partidul minte, partidul lumina!” Și eu fugeam în față, „El e călăul, el e călăul…”, și eu coboram din mașină. În general, nu le povestim tuturor, pentru că unii oameni înțeleg trăirile sufletești, ci sunt oameni care trec cu ușurință peste, și de aceea este greu să te deschizi tot timpul. Avem momente când ne deschidem, dar total niciodată. Doar între noi.

Chiar acum, băiatul unui coleg de-al nostru care a murit a venit lângă mine și e și cel care a dat tabloul jos lângă mine. Pentru că vrem să facem niște lucruri pentru copiii aceștia, pentru că îi vedem cum sunt debusolați. În momentele astea când ne întâlnim doi, trei, patru, ne aducem aminte, dar cu bucurie. Ne autopersifăm de multe ori, ne batem joc de tot ce se întâmplă.

Am văzut că în jurul nostru oamenii au început să conștientizeze că se poate, că lucrurile nu sunt de lăsat așa. Nu am crezut că ar putea fi o fisură în regim. Am avut tot felul de încercări, am văzut lumea cât de speriată la orice chestie și de multe ori și faptul că mergeam undeva, nu prietenii mei, ceilalți, vedeam o umbră de teamă, că lumea e speriată în continuare.”, a spus el.

Podcastul integral poate fi urmărit aici.