Când spunem copii supradotați, ne gândim imediat la un Mozart, la un Einstein, la viitoarele vârfuri ale societății de mâine. Ne mai gândim și la faptul că aceștia trebuie antrenați într-un anume fel petntru a putea performa cu adevărat în domeniile unde pot excela. Deh, România…
În podcastul ”Esențial” de astăzi, invitata jurnalistului Sorin Andreiana a fost Simona Mitrea, fondator și director educațional al sigurei școli pentru copii superînzestrați, Romanian Gifted School.
Ce este RGS și ce dorește ea
Povestea acestei școli începeîn 2011, când Simona Mitrea căuta o instituție similară pentru băiatul ei cel mare. Evident nu s-a găsit asemenea lucru, și tânăra mamă a început inițierea de programe dedicate copiilor cu abilități înalte. Școala propriu-zisă a apărut în 2020, în plină pandemie. Și s-a dovedit a fi un succes.
Procesul de selecție este, însă, unul complicat și care umblă la ceea ce am putea numi acordul fin elevului. De asemenea, analizarea subiectului se face din perspective de mare sensibilitate.
”Nu se face o evaluare din punct de vedere școlar, ci una psihometrică, cu psihologi, cu baterii de teste patentate internațional și care au trecut și la noi în țară prin calibrarea de către profesori universitari.
Testarea cuprind patru paliere, cel logic, cel lingvistic, viteza de procesare și coeficientul de procesare. Ne uităm foarte mult și la partea de evaluare emoțională și comportamentală”, spune Simona Mitrea.
Scăpat din sistemul de masă din România
Odată identificat, copilul este scos din sistem.
”El intră la noi în școală, școală acreditată pe curriculă internațională, pe cea britanică, unde ne uităm la toate aceste aspecte de care am vorbit în evaluarea inițială.
Mergem foarte mult în proiectare plecând de la pasiunile pe care acești copii le au, dar neuitând obiectivele de învățare pe care profesorul le propune”, subliniază fondatoarea RGS.
Ce simple par unele lucruri atunci când ele sunt explicate de oamenii care trebuie…
”La noi copii au și robotică și dezvoltare personală și yoga sau mișcare. Lucruri pe care ei le fac cu mentori, cu persoane abilitate din domeniile respective.
Nu fac cu învățători sau cu un profesor care e diriginte și vine cu auxiliarul (manualul -n.n.), se uită la pagina 20 și spune: toată lumea face un cerc…”, precizează fondatoarea Romanian Gifted School.
La RGS, iată, nimic nu este lăsat la voia întâmplării.