Escapadele bahice ale tânărului Serghei Mizil s-au transformat în legende urbane pe străzile Capitalei. Una din aceste aventuri s-ar fi putut încheia cu ani grei de închisoare, însă fiul liderului comunist Paul Niculescu-Mizil se bucura de imunitate în fața Miliției.
În cadrul podcastului EVZ Capital „Istoria Secretă”, Serghei Mizil i-a destăinuit jurnalistului Ionuț Cristache o scenă halucinantă dintr-o lungă serie de povești care încep inevitabil cu aceeași acțiune:
„Am plecat rupt de băutură și atunci stăteam cu nevastă-mea și cu Smaranda pe-acolo pe lângă Unirii, aveam un apartament mare. (…) Veneam spre mașină, dar veneam în balet, în tangouri. Era un milițian cu un pui de milițian. <<Unde e șoferul, domnule?>>”
„Mâinile sus! Fața la perete!”, le-a spus Serghei milițienilor
Serghei Mizil le-a recunoscut că el este șoferul, moment în care milițienii i-au cerut actele. Le-a respectat dorința, cu o singură condiție. Să cinstească împreună un pahar de vin. Sau mai multe.
„Stai să mă duc să aduc actele de sus și am adus o sticlă de Chianti: <<Ηai să bem un rând până vă arăt actele.>> Au băut un rând, apoi le-am zis să meargă sus, că am vânat, am vin. N-aveam cu cine să beau. Au mai venit încă doi. M-am dus sus, unde aveam o semiautomată și am mers la ei: <<Mâinile sus!>> I-am luat pe lângă perete.”
Cu arma îndreptată către milițieni, Serghei Mizil le-a cerut să-și dea jos cămășile, întrucât, susține el, nu suporta să le vadă uniforma. De frica armei semiautomate, cei patru milițieni s-au conformat și au petrecut alături de Serghei până spre dimineață.
Când petrecerea era în toi, soacra lui Serghei a coborât în living, unde l-a descoperit pe ginerele său, la masă împreună cu patru indivizi îmbrăcați doar în maiou. Femeia s-a înfuriat și l-a amenințat pe Mizil că va chema poliția. Răspunsul ginerelui său a șocat-o:
„I-am zis: <<Păi, am toată circa la tine-n casă, ești nebună?!>>”
Aventurile lui Serghei Mizil în România comunistă pot fi urmărite în cadrul podcastului EVZ Capital „Istoria Secretă” realizat de Ionuț Cristache, cu episoade noi în fiecare săptămână. Aici puteți urmări episodul integral mai jos.