Au câștigat alegerile cu peste 40% și imediat cum s-au instalat la guvernare, social democrații s-au pus pe dat pensii speciale și salarii astronomice unor bugetari de lux, clienți de partid probabil. Gabriela Firea sau Marian Oprișan sunt și ei beneficiarii unor măsuri marca PSD, care-i transformă în pensionari de lux. Lista este, însă mult mai lungă, iar Capital vă va prezenta zilnic cine sunt cei care vor avea o bătrânețe liniștită, în timp ce restul se vor zbate în mizerie.
Deși vistieria României este acum aproape goală, după haosul din ultimii doi ani, Guvernul PSD-ALDE a creat un Cod Administrativ care-i favorizează tot pe cei cu bani mulți. Practic, principalul obiect de activitate al PSD pare să fie acordarea unor pensii speciale și venituri suplimentare tot politicienilor, ca și cum nu aveau deja destul.
După ce au anunțat că vor să taie cornul și laptele de la copii, social democrații au trecut pe repede înainte ordonanța care acordă pensii speciale primarilor ca o „reparație” pentru anii în care au avut salarii mici”, spune ministrul Muncii, Marius Budai, stârnind furia publică. Interesant de menționat este că tot baronii vor fi cei favorizați. Mai mult decât atât, măsura halucinantă luată de Guvernul Dăncilă îi va determina pe primarii din toate satele primitive din România să-și acorde salarii astronomice, ca să ajungă apoi pensionari de lux. Mai ales că acum își decid singuri veniturile. Probabil de acum, toți banii se vor duce în salariile și pensiilor lor, în timp ce comunitățile se vor îngropa în mizerie.
Medici, profesori, actori, regizori, jurnaliști, ingineri trăiesc astăzi la limita subzistenței încasând sume derizorii din pensii, între 1.100 lei și 1.500 lei. Politicienilor nu le pasă, însă și-și dau legi doar pentru ei, umilind milioane de români care-și plătesc la timp taxele și impozitele.
Pensii speciale pentru parlamentari. Câștigă în 4 ani, cât alții în două vieți
În anul 2017, după ce și-au dublat salariile, politicienii au avut grijă și să primească sume uriașe și din pensii. Astfel s-a ajuns ca un deputat sau senator, pentru un mandat de patru ani să încaseze suplimentar 3.445 lei, pentru două mandate 6.890 lei, iar pentru trei mandate 10.335 de lei. Așadar un parlamentar, după doar patru ani de muncă, va încasa suplimentar 3.445 de lei, asta pe lângă pensia de care ar beneficia ca muritor de rând. Dacă are trei mandate la activ, ca majoritatea sare de 10.000 de lei.
Așadar un medic, profesor, inginer, după 40 de ani de muncă va avea o pensie de 1.300 de lei de exemplu, în timp ce un politician va încasa doar ca bonus 10.000 de lei.
Și pentru că nu le era suficient, aceiași politicieni nesătui au decis să acorde pensii speciale și primarilor, viceprimarilor, președinților de consilii județene și vicepreședinților, mulți dintre aceștia bifând deja și mandate de parlamentari.
Cât va încasa doar ca PENSIE SPECIALĂ Gabriela Firea
Pe lângă pensia câștigată din munca ei de jurnalist, în trecut, Gabriela Firea va încasa ca bonus, pentru că a fost senator 3.445 de lei. Iar pentru că este primar în funcție, pentru un mandat, încă 2.688 de lei, și asta pentru că salariul ei brut este acum de 14.000 de lei. Deci dintr-un foc, încă 6.133 de lei. Dacă mai prinde un mandat de parlamentar sau de primar sare de 10.000 de lei, iar dacă ajunge la trei mandate, deja ajungem la peste 3.000 de euro, atenție, doar din pensie specială.
Cât va încasa săracul Marian Oprișan de la Vrancea
Dacă îi analizezi declarația de avere, ai crede că este un om care duce o viață decentă, dar nu extravagantă, că nu și-ar permite. Totuși doar vacanțele în care merge împreună cu iubita cu 20 de ani mai tânără îl costă anual zeci de mii de euro. Dar pentru că nu era suficient câți bani a câștigat beneficiind de funcția de președinte al Consiliul Județean Vrancea, va încasa și o pensie specială? De ce? Pentru că o spune PSD pe afișele electorale „Merităm mai mult”. Se refereau la ei, la cei care vă cereau votul.
Revenind la Marian Oprișan, acesta are în prezent un salariu brut de 13.050 de lei ca președinte al Consiliului Județean Vrancea. Așadar pentru acești patri ani munciți, în sluba vrâncenilor, el va încasa suplimentar, la pensie încă 2.500 de lei. Dar pentru că are trei mandate la activ suma aproape se triplează. Chiar dacă în trecut salariul a fost ceva mai mic, deci i-ar reveni mai puțin, este încă tânăr și se gândește că mai prinde două mandate cu salariu de bugetar de lux, așa că probabil va sări de 10.000 de lei pensie specială. Asta pe lângă pensia normală. Probabil mărunțiș pentru Oprișan, care tocmai vrea să-și treacă în palmarea încă un BMW de peste 50.000 de euro.