Într-un scurt interviu acordat revistei Capital, omul de afaceri Gigi Becali a declarat că intenţionează să îşi vândă toate afacerile din România, excepţie făcând echipa de fotbal Steaua.
"Vreau să îmi simplific viaţa. Nu mai vreau să muncesc. Deşi sunt milionar, în închiopare nu am avut niciun ban în buzunar, nici măcar pentru un pachet de biscuiţi", a motivat Becali, pentru Capital, decizia sa de a-şi vinde toate business-urile din România.
Acesta a semnat deja un contract de 14,2 milioane de euro cu nişte investitori austrieci pentru vânzarea complexului imobiliar pe care l-a început în Pipera. Potrivit acestuia, tranzacţia se va încheia în două- trei luni.
"Tot ce am vând. Singurul business pe care îl păstrez este echipa de fotbal Steaua", a mărturisit Becali.
Omul de afaceri poartă negocieri cu mai mulţi investitori interesaţi să cumpere fabrica de armament. "Preţul este de 10 milioane de euro", a explicat Becali.
Uzina Mecanică Drăgăşani a fost cumpărată în anul 2004 de Gheorghe Becali, iar în anul 2013 a intrat în insolvenţă şi a fost scoasă la licitaţie de către DGFP Vâlcea.
Până în 1989, uzina din Drăgăşani producea muniţie de război.
Uzina Mecanică Drăgăşani nu este singura de profil care a funcţionat în judeţul Vâlcea, mai existând alte două – Uzina Mecanică de Armament Băbeni şi Uzina din Râmnicu Vâlcea. Cea din urmă funcţionează în prezent pe profil de confecţii metalice, în timp ce din Băbeni se confruntă de mai mulţi ani cu probleme financiare.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV: Becali a vândut ansamblul imobiliar pe care l-a început în Pipera