Mișcarea fără precedent a serviciilor israeliene, denumită deja în presa mondială drept ”Pagerele explozive”, va reține multă vreme atenția jurnaliștilor.
Joi, în podcastul difuzat exclusiv pe canalul de YouTube „HAI România!”, ziaristul Bogdan Comaroni a explicat cum s-au petrecut lucrurile din punct de vedere tehnic.
Comaroni: ”O baterie de pager are până în 11 grame. Cantitatea de explozibil necesară era de până în 20 de grame sau minimum 20 de grame. Un astfel de dispozitiv ar fi fost ușor de descoperit. Așa că, din tot ce m-am documentat se pare că operațiunea a fost de lungă durată. (…)
Probabil a fost vorba despre niște componente pentru placa de bază.(…) Acestea de fapt conțineau cantitatea de explozibil care a dus bateria litiu-ion la o explozie. O explozie primară, căci a fost nevoie de două pentru ca pagerul să devină o armă”.
Comaroni spune că americanii au descoperit faptul că Hezbollah uma să ia 40.000 de pagere. Asta s-a aflat, însă, de cel puțin de an, deci a fost timp ca să fie penetrate toate liniile de producție, toată parte industrială.
Robert Turcescu vede în această acțiune sfârșitul erei când se ucidea cu ceaiul, sau prin căderea de la fereastră, cum se obișnuia în Rusia.
Bogdan Comaroni vine cu o idee și mai dură: explozia unei bombe electromagnetice ar putea să facă să explodeze toate bateriile unor dispozitive electronice precum telefoanele, pe o anumită suprafață. Acest tip de arme creează un impuls uriaș de energie sau o perturbare și duc la un scurtcircuit al tuturor echipamentelor electrice (computere, generatoare, sateliți, radare) din zona în care se acționează.
În 2008, Rusia a prezentat, la Ekaterinburg, o astfel de armă electromagnetică. Botezata Nika, se spune că este cea mai puternică de acest tip din toate timpurile.