Canalul de Youtube „HAI România!” al EVZ Capital a fost notificat de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). Se poate vorbi de începutul oficial al cenzurii de tip românesc pe YouTube? În cadrul podcastului „HAI Live”, jurnaliștii EVZ au anunțat măsurile pe care le pregătesc față de precedentul creat de CNA.
Canalul de Youtube „HAI România” a fost notificat de CNA
În cadrul podcastului „HAI Live”, publicat vineri, 10 martie 2023, pe canalul de Youtube „HAI România!”, un grup de jurnaliști cu greutate: Ion Cristoiu, Robert Turcescu, Dan Andronic, Ionuț Cristache și Mirel Curea, Victor Ciutacu, Liviu Mihaiu, Octavian Hoandră și Bogdan Comaroni au discutat despre invitația Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) trimisă pe adresa redacției EVZ-Capital:
„Întrunit în şedinţa publică din data de 09.03.2023, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de direcţia de specialitate, ca urmare a unei sesizări, pentru programul „HAI România”” (secţiune video EVZ PLAY), ediţia cu titlul ”Dan Puric – România În vremuri de pandemie şi război”, identificat pe platforma de partajare a materialelor video YouTube.
Membrii Consiliului au vizionat secvenţe relevante din programul sus-menţionat, iar în urma dezbaterilor din şedinţă, au decis să vă adreseze invitaţia de a participa la următoarea şedinţă publică a CNA, care va avea loc marţi, 14 martie 2023, începând cu ora 10.00, la sediul instituţiei.”
Jurnaliștii EVZ anunță proteste în fața CNA
Liviu Mihaiu a îndemnat să se organizeze un protest în fața CNA, dar și alte acțiuni.
„Trebuie mers la CNA și făcut un eveniment din acest mers la CNA, un eveniment de protest cu toți realizatorii de pe podcastul EVZ. Cu banderola albă la mână, duceți o discuție pe care o transformați într-un protest. După părerea mea, Clubul Român de Presă trebuie reînființat. Hai să ne unim, mai ales că vin vremuri în care, vorba lui Cristache, bucată cu bucată vom fi luați la cenzurat. Așadar unirea oamenilor de presă face puterea de râs.
După cum ați observat, concepția care îi sperie foarte tare pe ei, sistemul mă refer, e naționalismul. Toată rețeaua de site-uri de presă de sistem cu agenți în capete au o singură grijă: să nu crească AUR-ul. Asta e cea mai mare problemă a lor, nu sărăcia, nu prostituția, nu drepturile cetățenești , nu faptul că avem cea mai mare inflație și ASF-ul e infractori. Mergem la CNA și îi confruntăm (…) Să pregătim contraofensiva (…) Ăsta e începutul și se va duce până la ultimul cetățean”, a spus el.
La rândul său, Ionuț Cristache a îndemnat la o atitudine puternică și solidară.
„Vor să facă o disecție live pe Evenimentul Zilei. Nu punem la dispoziție nici corpul, nici organele. (…) Cred în continuare că cei care ne dictează viețile, care ne pun etichete sunt un grup minoritar, dar foarte zgomotos, foarte bine organizat și stimulat financiar de stat în principal.
Să lăsăm un pic orgolii deoparte, orgolii patronale, orgolii individuale. Simțind pericolul și simțindu-mă vânat, să facem ce l-am rugat pe Victor Ciutacu de acum doi ani, să luăm atitudine. Să ne organizăm și noi un pic, să-i bombardăm birocratic cu ce putem, cu petiții, cu luări de poziție. Să cimentăm un pic o poziție unitară. La ei undeva există un buton unic de comandă. Vreau să fiu convocat la ora de, la data de, unde vreți voi”, a declarat jurnalistul.
Ion Cristoiu a îndemnat la toate formele de protest posibile din partea jurnaliștilor, inclusiv o petiție la Ambasada SUA la București, mai ales că noua ambasadoare SUA la București, Kathleen Ann Kavalec, a criticat public presiunile la adresa presei locale.
„A fost un proiect de lege emis de guvernul Cîțu și adoptat de majoritatea USR-PNL în care se extinde și la online. (…). Ne interzic, trebuie să ne batem. Orice gest contează, trebuie făcut tărăboi. Totuși ambasadoarea SUA, și de la SUA vine lumina, a spus că jurnaliștii sunt hăituiți. De ce nu faceți către ambasada SUA? Sunt primul care semnez asta”, a precizat Ion Cristoiu.
Jurnaliștii nu trebuie să cedeze în fața noii direcții de cenzură
Octavian Hoandră a îndemnat ca jurnaliștii să fie solidari și să nu cedeze în fața noii direcții de cenzurare care se întrevede la orizont.
„Nu suntem uniți și ei profită de asta. Se poate întâmpla orice. Dacă mâine unul dintre noi este arestat, nu sare nimeni. Doi, pe noi ne judecă niște oameni fără CV. Aș vrea să fie niște personalități care mă judecă, să fie oameni mai deștepți ca mine. Uită-te la ce judecă ei și la cum judecă”, a explicat Octavian Hoandră.
„În prevederile legislative care au fost promulgate, CNA devine șeful Youtube și nu se adresează doar României. Mă alătur oricărui demers. O să vorbesc în continuare pe unde oi putea, din gura de canal, la ușa frigiderului. Nu o să mă opresc din vorbit, nu o să mă opresc să gândesc cu capul meu (…)”, a adăugat Victor Ciutacu, îndemnând și la o reacție împotriva sistemului politic.