Războiul din Ucraina descoperă adevăratele intenții ale liderilor lumii. Cele două țări care par să câștige de pe urma acestui conflict sunt China și Statele Unite ale Americii. Totuși, rivalitatea dintre cele două va escalada în următoarea perioadă, este de părere profesorul universitar Ștefan Popescu, doctor în relații internaționale la Sorbona.
„Să știți că am intrat într-o fază a competițiilor între națiuni. Marea competiție care are loc pe scena lumii între Statele Unite și China se resimte ca niște unde de șoc în toată lumea. China e principalul adversar al Statelor Unite. Totuși, au un miliard și 400 de milioane de oameni, o disciplină a societății, o capacitate tehnologică care o situează la egal cu toate țările occidentale, plus că China are deja prioritate pe anumite domenii ale viitorului: inteligența artificială, nanotehnologii, cucerirea cosmosului.”, explică profesorul Ștefan Popescu, care mai adagă că „China stă și vede cum Occidentul își epuizează forțele în acest război european și bineînțeles că ea va beneficia, la fel cum a fost după criza din Irak, de posibilitatea de a crește, de a-și vedea liniștită de proiectele ei economice, de extindere a influenței, va avea la dispoziție și resurse cu preț foarte bun din Rusia.”
De cealaltă parte a globului, la Washington, recăpătarea influenței în Europa este un motiv de satisfacție.
„Statele Unite ale Americii revin pe continentul european. Cel puțin, după Brexit. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fusese o veste bună, totuși, la Paris, pentru că împreună cu Berlinul dominau mai bine scena europeană. Marea Britanie era o prelungire strategică, se spunea, aliatul cel mai important al Statelor Unite din interiorul Uniunii Europene.”, consideră doctorul în relații internaționale.
Cât despre integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, profesorul Ștefan Popescu crede că Bruxelles-ul nu are nicio intenție să se grăbească.
„Macron nu dorește să mai dea drept de veto celor 6 țări din Balcanii de Vest când vor intra în Uniunea Europeană, cu atât mai mult Ucrainei. Și apropo de Ucraina. Nu a respins-o. A lăsat-o pentru următoarele două decenii. Am auzit foarte multe analize în Franța care spun «nu vrem să introducem în Uniunea Europeană încă un membru pro-american».”, a arătat profesorul Ștefan Popescu.
Urmăriți întreaga ediție a podcastului „România lui Cristache” pe canalul de youtube EVZ Capital.