„Alea 2 luni și jumătate în care n-am jucat deloc, alea au fost groaznice și nu poate să înțeleagă asta decât cine face această meserie și cine trăiește din această meserie.”, rememorează Carmen Tănase, care a recunoscut că nu ar fi putut concepe niciun scenariu prin care toate reprezentațiile să fie interzise și porțile teatrului să fie ferecat.
„Am crezut că nu se va mai sfârși niciodată asta. Cu un timp înainte am avut o discuție cu fiul meu, cu câțiva ani înainte, cu 2-3 ani înainte de pandemie, am avut o discuție despre viitor așa în general. Despre tehnologizarea asta rapidă, foarte rapidă, de parcă te mână ceva de la spate și care te tâmpește practic, pentru că tu nu mai ai curiozitate, îți omoară absolut toate instinctele normale de a căuta, de a afla, pentru că apeși un buton și iei de-a gata ce-ți mestecă unii. Și spuneam atunci că noi avem foarte mare noroc cu meseriile astea creative, pentru că aici nu poate interveni artificialul pentru că nu ai cum, pentru că e vorba de feeling. Și acum când s-au întâmplat toate astea, când am fost închiși și noi, dar și elevii, educația și cultura, care sunt două lucruri extrem de importante și care formează un popor din punct de vedere spiritual, îl definesc, îi deschid mintea. Am zis, uite că nu ne-am gândit niciodată la asta.”, admite Carmen Tănase care s-a arătat surprinsă de vocile care încurajau închiderea sălilor de teatru.
„Pur și simplu, ne-au anihilat de tot. Și au fost și corifei care au zis: «Așa și? Care e problema? Nu se poate trăi fără teatru?». Am zis, sigur că se poate trăi. Se poate trăi și fără roșii, și fără castraveți, și fără suc, nu-i nicio problemă. Dar nu mai trăiești, viețuiești.”, a punctat Carmen Tănase.
Urmăriți interviul integral în podcastul „România lui Cristache” pe canalul Youtube „România lui Cristache”.
