Carol I a fost ales Domnitor al României la 20 aprilie 1866, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (Moldova și Țara Românească), în urma unei lovituri de stat.
Alegerea sa a fost parte a unui plan ambițios al elitelor politice românești de a aduce un prinț dintr-o casă domnitoare europeană, în speranța că acesta va aduce stabilitate, recunoaștere internațională și progres.
Modul în care a încercat Carol I să modernizeze Principatele Unite
Subiectul discuției din podcastul difuzat exclusiv pe canalul de YouTube „HAI România!” se axează la modul în care Carol I a încercat să modernizeze statul român și să creeze o societate care să fie compatibilă cu aceea din Occident. Întrebat dacă principele, la acea vreme, a fost persoana potrivită pentru această misiune, istoricul Alex Mihai Stoenescu consideră că da.
„Principele Carol I, ca principe german, și este important acest lucru, a trecut la un moment dat, imediat cu urcarea sa pe tron, printr-o situație în care a avut de ales.
În negocierile care se desfășurau în Occident pe politică externă și problemele teritoriale, Napoleon al III-lea a fost tentat la un moment dat să dea Veneția, care era sub ocupație austriacă, Italiei, țară față de care Napoleon era foarte legat, în schimbul Principatelor Române, care urmau să intre sub autoritate austriacă”, spune istoricul.
Prin urmare, Veneția intra sub autoritatea Italiei, iar Principatele Unite intrau în subordonarea Austriei. Istoricul Alex Mihai Stoenescu amintește că la acea vreme existau în Austria multe declarații nepotrivite la adresa poporului român, care era considerat neinstruit, primitiv și care trebuie civilizați printr-o ocupare militară.
„Acesta a fost un pericol pe care Carol, prin familia sa Hohenzollern și prin corespondență intensă, a încercat să-l blocheze. El a spus că va rămâne pe tron și nu va accepta niciodată ca țara să nu devină independentă și să fie sub ocupație austriacă. Practic, suzeranitatea otomană era înlocuită cu aceea a Austriei”, spune Stoenescu.
Căile ferate au fost proiectul său personal
Tot în acea perioadă, amintește istoricul, se produce o criză dinastică în Spania și Bismarck îl propune ca rege pe Carol I, care abia urcase însă pe tron ca Principe al Principatelor Române. În acest sens, au început negocierile pentru numirea sa ca rege al Spaniei.
„Carol I a avut în primul rând anumite ezitări, dar avea un mare respect pentru Bismarck și nu avea curajul să îl contrazică. Totuși, la un moment dat, transmite familiei sale decizia sa de a rămâne principe în Principatele Unite și de a le transforma într-un stat modern”, declară Alex Mihai Stoenescu.
Principala preocupare a lui Carol I a fost să dezvolte rețeaua de căi ferate, demers început pe vremea lui Cuza. Cu toate acestea, trasarea exactă a căilor ferate și construcția efectivă era proiectul personal al lui Carol.
„Căile ferate în acea perioadă reprezentau principalul mijloc de deplasare. Nu existau mașini, nu existau autostrăzi. Căile ferate erau o modalitate de a lega principatul Moldovei de Țara Românească și de a le transforma într-o singură țară. În plus, exista și factorul economic, pentru că dina cel moment se dezvolta enorm comerțul.
Practic, căile ferate reprezentau la vremea respectivă, ceea ce autostrăzile reprezintă astăzi în societatea modernă”, explică jurnalistul Dan Andronic.
Urmăreşte aici întreg podcastul de vineri, 23 februarie. Vizionare plăcută!
