În cadrul podcastului de joi, 18 aprilie, de la HAI România, invitat a fost medicul Cătălin Cîrstoiu. Acesta este acum candidat independent la Primăria Generală a Capitalei susținut de către PSD și PNL. Printre altele, în timpul discuției cu Dan Andronic și Robert Turcescu, managerul Spitalului Universitar a vorbit despre ce idei are pentru a fi implementate în București în cazul unui posibil viitor mandat.
Totul a început de la o discuție despre poza ce s-a viralizat rapid cu Cătălin Cîrstoiu în metrou.
„Am plătit bilet și m-am urcat singur în metrou acolo, la stația Tudor Arghezi. Am vrut să văd și eu cea mai două stație de metrou din București.
O agenție de presă a făcut atunci fotografii și de acolo s-a rostogolit, a interpretat fiecare ce a vrut”, povestește medicul.
Cătălin Cîrstoiu în campanie prin trafic
„Acea poză făcută în metrou a ajuns să facă parte din campania mea de încercare a schimbării mentalității oamenilor în ceea ce privește transportul în comun din București.
Este deja cunoscut faptul că traficul din Capitală este o problemă”, adaugă candidatul la Primărie.
Și introduce în acest fel în discuție o temă foarte importantă pentru bucureșteni.
Astfel, Cîrstoiu menționează ce soluții ar găsi el utile pentru acest oraș în ceea ce privește traficul.
„Ideea aceasta, a prelungirii rețelelor de metrou sau de STB este una foarte bună, mai ales în acele zone unde este nevoie, unde este foarte aglomerat”, spune el, în cadrul podcastului HAI România.
„De aceea, trebuie făcut un studiu în acest sens. Trebui să vezi de unde pleacă oamenii și unde se duc. De exemplu, sunt foarte mulți care vin din Chitila și vin în București, spre Pipera.
Nu poți să-i spui omului să meargă cu metroul, dacă tu nu îi pui la dispoziție un sistem complex și util”, mai spune medicul.
O problemă majoră în București
După aceea, managerul Spitalului Universitar spune un detaliu interesant despre cum ar mai putea fi fluidizat traficul din București. Acesta se referă la o structură subterană din zona centrală a orașului de care nu foarte multă lume are la cunoștință.
„Nu mulți știu faptul că sub Bulevardul Magheru este o structură subterană, ca o galerie.
Este vorba despre o structură ce face legătura între Piața Romană și Universitate. Este o structură existentă, dar nefolosită. Poate fi transformată și utilizată mai apoi pentru a mai fluidiza traficul din oraș.
Sunt foarte multe proiecte pe această temă care trebuie puse în practică”, afirmă Cătălin Cîrstoiu.
Candidatul la Primărie vorbește apoi despre numărul mare de mașini din oraș, un fenomen care, spune el, ar fi depășit de mult limitele.
„Sunt aproape două milioane de mașini în București pe aproximativ 500 de mii de locuri de parcare. Pe o stradă cu patru benzi se întâmplă ca două să fie ocupate de mașini”, spune el.
Sistemul sanitar, la control
Chiar dacă face parte din sistemul sanitar de foarte mult timp, conduce un spital prestigios din România, Cătălin Cîrstoiu recunoaște că problemele există. Iar în acest sens vine și cu un exemplu:
„Pe vremea când era ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, apăruse o ordonanță ce specifica faptul că, dacă ocupi funcție de manager, director de secție, de laborator și așa mai departe, nu vei fi compatibil cu orice altă funcție salarizată sau nesalarizată cu excepția activităților medicale sau de învățământ din aceeași unitate medicală”.
Pentru a fi și mai clar, acesta spune: „Eu, profesor universitar, sunt invitat la Politehnică, la Facultatea de Inginerie Medicală, să țin un curs. Cum s-a și întâmplat, de altfel. Ei bine, această ordonanță mă aducea în stadiul de a fi incompatibil pentru a preda la acel curs”.
Pacienții, pe tabla de șah
Pe lângă acest aspect, medicul discută și despre un fenomen răspândit în România, cu existența căruia chiar el este de acord. Însă simte nevoia să vină cu explicații:
„Există în România fenomenul de a muta fluxul de pacienți de la stat la privat. Știm cu toții poveștile. Vine un pacient la un medic, îl consultă la stat și după îl cheamă la clinica unde lucrează sau pe care o deține”.
„Ei bine, această situație nu va fi rezolvată niciodată”, afirmă Cătălin Cîrstoiu. „Nu-i poți interzice unui om să să nu mai aibă un alt loc de muncă în timpul lui liber. E timpul lui liber, face ce vrea el. Alege să muncească și mai mult, din nou, este alegerea lui. Pe de altă parte, nici pacienții nu sunt niște pioni pe care-i muți de colo-colo”.
Printre altele, mai apoi, candidatul la primărie expune și unele probleme ce mai pot apărea în cazul medicilor de familie. Spune că, din lejeritate, unii dintre ei nu și-ar face treaba cum trebuie în ceea ce privește biletele de trimitere. „Alții simt încorsetarea regulilor, căci au voie doar la un număr limitat de bilete de trimitere eliberate”, menționează medicul.