Ion Cristoiu spune că realegerea lui Recep Tayyip Erdogan este un lucru bun pentru comunitatea internațională, întrucât Turcia lui Erdogan nu este pro-rusă. Potrivit acestuia, dacă ar fi ieșit președinte Kemal Kılıcdaroglu, țara ar fi trecut printr-o perioadă tulbure, vreme de 2-3 ani.

Ce înseamnă realegerea lui Erdogan pentru România și pentru restul lumii?

Jurnalistul a precizat, de asemenea, că este și în interesul României că Erdogan a fost reales, întrucât Turcia lui Erdogan nu este subordonată nici Rusiei, nici Statelor Unite.

„Noi avem un mare interes să fie Turcia a lui Recep Erdogan, pentru că Turcia lui Erdogan nu este pro-Rusă, ci pro-Turcia. Și noi, amărâții aștia de aici, avem nevoie de un mare actor regional, Erdogan nu este subordonat lui Vladimir Putin, ci face o politică pe cont propriu.

Este foarte important pentru România că a învins Erdogan pentru că, în momentul în care învingea Kemal Kılıcdaroglu, Turcia trecea printr-o perioadă de tulburări, de cel puțin 2-3 ani. Noi, ca o țară mică, avem interesul să nu fie un singur actor. Chiar și în raport cu Rusia avem nevoie de o Turcie puternică pentru că Turcia lui Erdogan nu este subordonată Rusiei lui Putin, dar nici Americii lui Biden.

Ea își are propria ei politică și de aceea este simpatizat Erdogan – ideea de Turcie mare este a lui. Iar dacă vă uitați la centura aceea de țări turcofone – Azebaidjan, Turkmenistan etc. – și acolo există un interes.

Turcia are o poziție geografică deosebită și geopolitică complicată.

Conflictul dintre America și Turcia nu vine din faptul că Turcia este cu cineva, ci din faptul că americanii au nevoie de «Să trăiți!», de Ciucă.

Pentru echilibru, este important să fie Turcia. Dacă Turcia intra acum într-o degringoladă rămânea doar Rusia. Ori Erdogan își are propria lui politică. Iar pe site-urile rusești este acuzat că a dat arme Ucrainei. Nu uitați că l-a felicitat Zelenski.

Cum să fie Turcia lui Suleiman Magnificul subordonată Rusiei lui Ivan cel Groaznic?!”, a spus Ion Cristoiu în podcastul de pe canalul HAI România!.

Motivul pentru care Recep Tayyip Erdogan este iubit de poporul turc

Potrivit lui Ion Cristoiu, Recep Tayyip Erdogan este iubit de poporul turc deoarece este un naționalist convins.

„În Turcia cel mai bun semnal au fost cei din zonele cu cutremurul, pentru că ei au intuit că în perioada asta este nevoie de un conducător puternic.

Dacă vrei să te opui lui Erdogan trebuia să fii Ataturk, adică să fii șeful unui partid egal cu formațiunea lui Erdogan și un democrat dicator, așa cum a fost Ataturk.

Ei nu au văzut în Kemal Kılıcdaroglu un nou Erdogan.

Turcii au nevoie de sultan. Erdogan nu este naționalist el a reînviat neo-otomanismul.

Când a venit Mustafa Kemal Ataturk a interzis să se discute despre Imperiul Otoman. Erdogan în schimb le-a zis: «Suntem urmașii lui Mehmet Cuceritorul și Suleiman Magnificul.» Chiar și restituirea și transformarea Sfintei Sofia într-o moschee nu a făcut parte din curentul religios, ci din reîntoarcerea la Mehmet Cuceritorul.”, a spus jurnalistul.