Statele Membre elaborează programe operaţionale care sunt implementate de actori socio-economici, precum instituţii de învăţământ, furnizori de formare profesională, IMM-uri, camere de comerţ şi industrie, parteneri sociali, ONG-uri, instituţii publice, autorităţi locale etc.

Obiectivul general al POS DRU îl constituie dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, prin conectarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea participării crescute pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă.

POS DRU este implementat în România de către 11 Organisme Intermediare: 8 Organisme Intermediare Regionale (OIR) şi 3 Organisme Intermediare Naţionale. 

OIR sunt organizate la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare a României şi au câte o reprezentanţă la nivelul fiecărui judeţ al regiunii.

Unul dintre ele este Organismul Intermediar POD DRU Regiunea Sud Vest Oltenia, condus de Monica Năstasă, director executiv din noiembrie 2014, și Claudia Ileana Medeleț, director executiv adjunct din octombrie 2017.

După această introducere teoretică, să trecem la fapte.

Evident că printre atribuțiile OIR, condus de cele două doamne, se numără și controlul proiectelor finanțate din banii europeni pe care-i administrează. 

De altfel, în CV-ul Claudiei Medeleț scrie negru pe alb că „aplică principiile generale ale OIR (separarea atribuțiilor, separarea funcțiilor, principiul celor 4 ochi) în desfășurarea activităților în cadrul OIR; avizează documentele emise în legătură cu implementarea POCU (Programul Operațional Capital Uman), în conformitate cu procedurile interne de lucru, monitorizează implementarea tehnică și financiară a proiectelor, coordonează procesul de evaluare, selecție și contractare a proiectelor etc.

Toate bune și frumoase, însă ce ne facem când directorul Claudia Medeleț pe de o parte, în calitate de director ajunct OIR Oltenia, coordoneaza selecția și monitorizarea proiectelor, iar, pe altă parte, este beneficiar, fie și collateral, al unora dintre aceste proiecte?

La întrebarea Evenimentului zilei „Care este relația doamnei director adjunct Claudia Medeleț cu Asociația GLOBAL HELP (AGH)?”, OIR Oltenia, sub semnătura Monicăi Nastase, a răspuns:

„Relația doamnei director adjunct Claudia Medeleț cu Asociația GLOBAL HELP (AGH) este una strict profesională, având în vedere că asociația este partener în proiectele sus-menționate, aflate în gestiunea OIR POS DRU Sud-Vest Oltenia”.

Proiectele actuale „sus-menționate” sunt:

– proiectul POCU/303/5/2/130276, cu titlul „Servicii integrate pentru o comunitate dezvoltată” (Lider de parteneriat: Comuna Catane, Partener 3: AGH).

– POCU/303/5/2/130345, cu titlul „Centrul Integrat de Servicii Comunitare (CISC Bălăcița)” (Lider de parteneriat: Comuna Bălăcița, Partener 2: AGH)

– POCU/827/5/2/139461, cu titlul „Centrul Integrat de Servicii Comunitare (C.I.SE.C.) Ciupercenii Noi”, (Lider de parteneriat: Comuna Ciupercenii Noi, Partener 1: AGH)

Numai că, în declarațiile de interese mai vechi, Claudia Medeleț se declară expert, respectiv secretar al Asociației Global Help, când ONG-ul avea și alte proiecte. 

Mai mult, sursele noastre din OIR Oltenia susțin că, pentru o bună perioadă de timp, în cadrul Asociaţiei au activat și rude apropiate ale directorului executive adjunct.

„Unitate Verificare Achiziții și Conflict de Interese”

Claudia Medeleț este cea care a semnat Decizia nr. 85/10.05.2019 prin care s-a aprobat strucura organizatorică a OIR POS DRU Oltenia, care are și o „Unitate Verificare Achiziții și Conflict de Interese”.

Se pare că doar „Unitatea” nu a văzut conflictul de interese în care s-a aflat directorul executiv adjunct…

Și mai sunt și altele, la care a închis ochii…

Cum ar fi cazurile Mirelei Buzatu, Expert IA – Compartimentul verificare proiecte – Unitate verificare Financiară Proiecte, şi Cosmin Alexandru Brezniceanu, Expert IA – Compartimentul verificare proiecte – Unitate Verificare Achiziții, membri fondatori ai Asociației Global Help.

Deşi oficial, conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a AGH din data de 14.08.2020, s-a decis renunţarea la calitatea de membri ai AGH a lui Cosmin Alexandru Brezniceanu şi Mirelei Buzatu şi, totodată, retragerea din funcţia de preşedinte al AGH a Mirelei Buzatu, potrivit surselor noastre și memoriei internetului aceştia conduc în continuare Asociaţia prin intermediul partenerilor de viaţă, respectiv Marian Buzatu şi Andra Brezniceanu. 

În Declarația de avere din 15 octombrie 2020, Mirela Buzatu precizează că a încasat un salariu de 39.228 lei de la AGH.

Însă, minune, mai nou, după ce relații OIR – Global Help au început să transpire, pe site-ul Asociației nu mai există nicio informație despre „echipă”.

ACCES

O altă organizație neguvernamentală cu legături de familie în OIR POS DRU Sud-Vest este este Asociaţia de Consultanţă şi Consiliere Economico Socială (ACCES) Oltenia, reprezentată legal de Andreea-Mihaela Niţă, soţia lui Dragoş Niţă, consilier achiziții publice în cadrul compartimentului Monitorizare proiecte în OIR. 

Iată ce ne-a mai transmis doamna Monica Năstasă:

OIR POS DRU Sud Vest Oltenia a avut și are în gestiune următoarele proiecte implementate de către Asociația de Consultanță și Consiliere Economică – Socială (A.C.C.E.S.) Oltenia, în calitate de partener:

– proiectul POCU/82/3/7/104124, cu titlul „Centru de Resurse pentru Antreprenori și Afaceri Durabile” (Lider de parteneriat: Asociația Pentru Dezvoltare Durabilă Slatina, Partener 1: A.C.C.E.S. Oltenia)

-proiectul POCU/449/4/16/128459, cu titlul ”Sprijin pentru autosustenabilitatea a 32 de întreprinderi sociale în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia” (Lider de parteneriat: Comuna Țuglui, Partener 2: A.C.C.E.S. Oltenia)

-proiectul POCU/633/6/14/130647 cu titlul ”Creșterea participării la programe de învățare la locul de muncă a elevilor LTTA Craiova”, (Lider de parteneriat: Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Craiova, Partener 2: A.C.C.E.S. Oltenia).

Mai avem informații și despre alți angajaţi ai OIR POSDRU Sud-Vest Oltenia care au ca sarcină de serviciu să verifice derularea unor proiecte accesate de asociaţiile sau firmele controlate de prieteni de ai lor, însă, cum legea nu prevede ca „prieteniile” să fie trecute în declarațiile de avere și de interese, lăsăm documentarea lor în sarcina „Unității Verificare Achiziții și Conflict de Interese” și a instituțiilor abilitate să controleze corecta accesare a fondurilor europene.

Până atunci să nu ne mirăm că apar puține ştiri sau rapoarte cu privire la fraudarea banilor veniţi de la UE, deşi multă lume ştie că se mai practică…

raspuns POSDRU Oltenia EVZ