"Codul insolvenţei va cuprinde tot ce înseamnă legislaţie în domeniu: preinsolvenţă, insolvenţă, dar şi Legea falimentului bancar şi Legea insolvenţei societăţilor de asigurare. Proiectul ar trebui să ajungă în toamnă în Parlament", spune Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă. La proiectul finanţat de Banca Mondială lucrează un grup de 30 de avocaţi şi practicieni în insolvenţă, profesori universitari şi reprezantanţi ai Asociaţiei Române a Băncilor, ai ANAF, ai Ministerului Finanţelor şi din Ministerul Justiţiei.

O formă provizorie a legii a fost deja redactată, însă, din motive care ţin de clauzele de confidenţialitate, conţinutul ei nu poate fi, deocamdată, dat publicităţii. Totuşi, Capital a reuşit să afle câteva dintre cele mai importante modificări ce vor fi aduse legislaţiei privind insolvenţa. În esenţă, noile reglementări ar trebui să simplifice procedurile, dar şi să ofere un mediu propice pentru reorganizări, în condiţiile în care, în prezent, peste 95% dintre firmele care îşi declară insolvenţa ajung, până la urmă, în faliment.

Mai mult decât atât, Banca Mondială impune eliminarea unor restricţii în ceea ce priveşte cererile de insolvenţă. Este vorba, în primul rând, despre anumite termene. De exemplu, în prezent, creditorul nu poate solicita insolvenţa debitorului decât după ce au trecut 90 de zile de la scadenţa ultimei facturi. Acest termen va fi eliminat, cel mai probabil, după intrarea în vigoare a noilor reglementări.

 De asemenea, Codul va crea instrumente noi care să permită evitarea situaţiilor în care manageri sau acţionari ai companiilor se folosesc de procedura insolvenţei în mod fraudulos, cu unicul scop de a evita plăţile către creditori şi fără intenţii serioase de reorganizare. Avantajaţi de noile prevederi vor fi, din informaţiile Capital, şi creditorii chirografari (de exemplu, furnizorii firmelor intrate în insolvenţă) care, în prezent recuperează sume infime sau chiar egale cu zero. Băncile, ca şi statul, de altfel, încearcă, la rândul lor, să obţină poziţii mai bune în cazul insolvenţelor şi au trimis propuneri în acest sens.

Piedică la „combinaţiile intragrup“

„Una dintre modificările importante va fi, cu siguranţă, introducerea unor prevederi pentru grupurile de firme. Holdingurile vor fi tratate ca un tot unitar, o singură procedură de insolvenţă, un singur administrator judiciar. Este extrem de greu să administrezi o insolvenţă pentru patru firme, să zicem, dintr-un grup, la patru tribunale, din patru oraşe, cu patru administratori diferiţi“, explică, pentru Capital, Stan Tîrnoveanu, partener la casa de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu.

Pe lângă avantajele evidente (costuri şi birocraţie reduse, deci şanse mai mari de revenire) pe care le aduce acţionarilor şi managerilor bine intenţionaţi ai grupurilor de firme, un tratament unitar pentru holdinguri ar fi şi o piedică importantă în calea acţionarilor care încearcă să se sustragă în mod abuziv de la plăţile către creditori. În România, au existat suficiente situaţii în care, de exemplu, acţionarul îşi transfera activele viabile către anumite firme din grup şi lăsa datoriile pe alte firme pentru care, ulterior, cerea insolvenţa. Cum firmele sunt tratate separat, deşi fac parte din acelaşi holding, creditorii se pot trezi în faţa situaţiei de a nu avea ce recupera de la firma declarată insolventă. Acum, singura soluţie e să se îndrepte, separat, împotriva firmelor „bune“ din respectivul grup, ceea ce presupune cheltuieli substanţiale şi timp pierdut în instanţe.

Control mai ferm din partea creditorilor

O bună parte a firmelor care sunt astăzi în insolvenţă au ajuns în această situaţie din cauza unui management de rea-credinţă sau, pur şi simplu, slab calificat. Mai mult, spcialiştii spun că există situaţii în care respectivii manageri continuă să conducă afacerile firmelor chiar şi după ce acestea au ajuns în insolvenţă, reducând, prin deciziile lor greşite, şansele unei reorganizări de succes. Codul insolvenţei aduce noutăţi şi în această privinţă. „Vor fi conturate mult mai clar atribuţiile administratorului judiciar şi cele ale administratorilor speciali. Supravegherea va fi mult mai bine reglementată. Administratorul judiciar (nr: reprezentantul creditorilor) va putea, de exemplu, să verifice mai uşor şi să denunţe contractele păguboase încheiate de foştii manageri sau de administratorii speciali“, explică Tîrnoveanu. De asemenea, noua legislaţie ar putea crea instrumente noi pe care creditorii să le folosească în cazul în care constată că acţionarii firmei „şi-au pregătit“ insolvenţa.

Astfel de situaţii sunt des întâlnite, de exemplu, în domeniul imobiliar, unde s-a întâmplat ca acţionarul să-şi consolideze (prin diverse vehicule financiare) statutul de creditor al propriei firme, pentru ca ulterior declarării insolvenţei să deţină o poziţie privilegiată la masa credală. În acest fel, acţionarul scăpa practic de datorii fără să piardă controlul afacerii.

Metodele utilizate sunt extrem de diverse. Menţionăm că şi legislaţia actuală permite administratorilor judiciari să verifice acţiunile întreprinse de managerii firmelor într-o perioadă cu până la trei ani înainte de intrarea în insolvenţă şi să le denunţe în cazul în care demonstrează în instanţă că aceste acţiuni au adus sau aduc în continuare prejudicii.

Creditorii mici primesc mai mult

Creditorii chirografari (care nu au garanţii reale, de exemplu furnizorii de materii prime sau de materiale care nu au apucat să fie plătiţi înainte ca beneficiarul să intre în insolvenţă) ar urma să primească, prin lege, un anumit procentaj minim din datoria pe care o au de recuperat. Potrivit informaţiilor obţinute de Capital, acest procentaj ar urma să fie în jurul a 30%, dar încă se poartă discuţii în acest sens. Modificarea se referă nu la fiecare creditor care face parte din categoria creditorilor chirografari, ci la categorie, în ansamblu. În cazul în care o societate intră în insolvenţă, legea împarte creditorii săi în mai multe categorii. Astfel, există creditori garantaţi (în general bănci), creditori bugetari (statul, prin ANAF) şi creditori chirografari. În funcţie de natura creanţei, creditorii sunt înscrişi într-una dintre cele trei categorii. În prezent, creditorii chirografari primesc, în urma aplicării planurilor de reorganizare, sume extrem de mici, egale cu 1%-2% din creanţă. Mulţi dintre aceşti creditori (de cele mai multe ori cu creanţe foarte mici în comparaţie cu creditorii bugetari sau cu cei garantaţi, deci fără putere de decizie) rămân chiar fără niciun leu recuperat. Pe fondul prelungirii crizei economice insolvenţa a devenit un adevărat fenomen naţional în România. La finele anului, numărul firmelor care au ajuns în această situaţie deloc plăcută a ajuns la 24.000, cu 24% mai mult decât în 2011. Doar la Tribunalul Bucureşti, cea mai mare instanţă a ţării, sunt înregistrate zilnic între 130 şi 180 de cereri de insolvenţă, iar majoritatea(77%) sunt cereri făcute chiar de către debitori.

130 de cereri de insolvenţă se primesc zilnic la Tribunalul Bucureşti, dintre care 77% sunt insolvenţe cerute chiar de debitor, arată specialistul în recuperarea debitelor Iulian Urban.

28.000 de firme au intrat în insolvenţă anul trecut, cu 24% mai mult decât în 2011. Pe rolurile instanţelor se află peste 35.000 de cazuri de insolvenţă

95% din firmele intrate în insolvenţă ajung, până la urmă, pe calea falimentului.

Şi băncile vor schimbări

În condiţiile în care finanţează peste 90% din necesarul economiei româneşti,  băncile nu puteau să rămână în afara discuţiei privind modificarea procedurilor insolvenţei, mai ales că văd cum din ce în ce mai mulţi clienţi ai lor îşi declară insolvenţa. De altfel, în categoria creditorilor garantaţi, băncile sunt întotdeauna în cap de listă. În ceea ce priveşte marile insolvenţe, ele deţin, de regulă, cel puţin 80% din creanţele totale. Asociaţia Română a Băncilor este extrem de zgârcită cu detaliile, însă, de la preşedintele ARB Radu Graţian Gheţea, ştim că a fost trimis deja la Ministerul Justiţiei un set de propuneri. Principala doleanţă ar viza grăbirea procedurilor de executare silită. „Mai important decât modificările, ar trebui ca procedurile să se desfăşoare într-o manieră care să nu mai permită întârzierea executării de maniera în care se produc astăzi întârzierile în executare. Executarea este practic o problemă mai de detaliu. Ne referim la toate fazele insolvenţei, pornind de la aprobarea planului de reorganizare şi până la punerea lui în aplicare, iar dacă e cazul să se ajungă la faliment“, spune preşedintele ARB.

Facilităţi pentru fimele de stat?

O serie de propuneri vin şi dinspre Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), care deţine participaţii la mai multe companii ce au probleme serioase şi au urmat sau vor urma calea insolvenţei. Adrian Volintiru, preşedintele AAAS, arată pentru Capital că firmele de stat, având în vedere „importanţa lor strategică“, ar trebui să beneficieze de un tratament special. Instituţia pe care o conduce are, de asemenea, o serie de propuneri pe care le-a făcut cunoscute. În primul rând, arată Volintiru, administrarea firmelor în perioada în care se desfăşoară planul de reorganizare ar trebui să fie în mâinile unor profesionişti în domeniul economic, manageri. În al doilea rând, ca excepţie de la regulă, societăţile cu acţionariat de stat ar trebui să beneficieze de planuri pe 7-8 ani, adică de două ori mai mult decât prevede legea în prezent. În al treilea rând, susţine şeful AAAS, remunerarea administratorului ar trebui să se facă ca procent din cifra de afaceri sau din profit, nu ca pondere din creanţele recuperate, cum se întâmplă în prezent. Volintiru vede ca soluţie pentru societăţile de stat şi varianta avansată de Gheorghe Piperea pentru Oltchim, adică înfiinţarea, în paralel cu societatea intrată în insolvenţă, a unei alte societăţi care să preia doar activele viabile şi care să poată astfel să îşi desfăşoare activitatea în condiţii de profit.