EXCLUSIV: Cea mai mare bancă din România tocmai a blocat tranzacțiile în criptomonede

Într-un moment în care piața criptomonedelor este extrem de tensionată, cea mai mare bancă din România a luat o decizie fără precedent. Conform surselor capital.ro, Banca Transilvania a decis să blocheze operațiunile derulate pe platformele de tranzacționare precum eToro, care derulează tranzacții în criptomonede.

Decizia luată de Banca Transilvania este cu atât mai surprinzătoare cu cât unele dintre cele mai mari grupuri bancare din lume iau în considerare decizii prin care să se asocieze tot mai mult cu piața criptomonedelor. Mai mult, utilizatori ai platformelor de tranzacționare care tranzacționează pe piata criptomonedelor și care sunt și clienți ai BT sunt revoltați de decizia băncii, cu atât mai mult cu cât, aceasta s-ar fi produs fără o notificare în prealabil.

Decizia Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din sistemul bancar din România la ora actuală după valoarea activelor, vine în contextul în care este tensiune uriașă pe piața criptomonedelor, Bitcoin având fluctuații uriașe într-un timp foarte scurt.

Până la ora publicării acestui articol, reprezentanții BT nu au oferit un punct de vedere oficial asupra deciziei. Îl vom publica de îndată ce îl vom avea.

Bitcoin a depășit pragul de 50.000 de dolari

Criptomoneda bitcoin a depăşit marţi, pentru prima dată, pragul de 50.000 de dolari, continuând o tendinţă de apreciere alimentată de interesul marilor bănci şi companii precum Tesla, informează AFP.

În jurul orei 12:35 GMT, un bitcoin costa 50.547,70 dolari, cel mai ridicat nivel din istorie, în creştere cu 4,4% comparativ cu şedinţa precedentă, şi o apreciere de aproape 72%, comparativ cu cotaţia înregistrată la începutul anului. Cea mai mare parte a acestor câştiguri a fost înregistrată după ce producătorul de automobile electrice a anunţat că a cumpărat echivalentul a 1,5 miliarde dolari în bitcoin. În plus, Tesla a anunţat că va accepta bitcoin şi ca monedă de plată.

Însă Tesla nu este decât ultima dintr-un lung şir de firme de investiţii care au propulsat bitcoin de la marginea sectorului financiar până pe platformele de pe Wall Street.

Comparativ, la începutul anului trecut, bitcoin se tranzacţiona la aproximativ 8.000 de dolari, dar când a izbucnit pandemia de coronavirus (COVID-19) a scăzut la 4.000 dolari. În toamna anului trecut, bitcoin s-a apreciat semnificativ, datorită cererii din partea marilor investitori, atraşi de potenţialul unor câştiguri rapide, şi a aşteptărilor că va deveni o metodă de plată de bază, astfel că la data de 16 decembrie a depăşit pentru prima dată pragul de 20.000 de dolari. La începutul acestui an, criptomoneda bitcoin s-a tranzacţionat la peste 30.000 de dolari.

Bitcoin este cea mai importantă monedă digitală, cu o cotă de piaţă de aproape 70%.

Tehnologia blockchain utilizează criptografia pentru a crea un registru digital de date în care sunt incluse tranzacţiile utilizatorilor. Practic, este vorba despre un sistem prin care toate tranzacţiile sunt arhivate şi autentificate în mod public, fără să mai fie nevoie de un singur deţinător al informaţiei.

Bitcoin luat în considerare de Morgan Stanley şi JPMorgan, două dintre cele mai mari bănci din Statele Unite

Counterpoint Global, o divizie de investiţii de 150 de miliarde de dolari din cadrul băncii americane Morgan Stanley, ia în considerare asocierea cu cea mai valoroasă criptomonedă din lume, notează Business Insider.

De asemenea, copreşedintele JPMorgan Daniel Pinto a declarat recent că este „sigur” că nivelul cererii va creşte în aşa fel încât banca „va trebui să facă ceva în această privinţă”.