Fabrica Lujerul, amplasată în spatele clădirii de birouri Anchor Plaza şi a mallului Plaza România din Drumul Taberei, a fost închisă în 2013 din cauza pierderilor. Terenul de circa 3,5 hectare a fost vândut anul trecut în două loturi. Un lot de 2,2 hectare a fost preluat de firma Oscar Downstream, iar restul terenului, de 1,3 hectare a fost cumpărat prin firma Exigent Development, controlată de Francesca-Elena Niculae (22 de ani) şi Daniel Niculae, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial şi avizelor primite de la Primăria Sectorului 6.

Preţul de vânzare al terenurilor din zona Lujerului este cuprins între 250 şi 350 euro/mp, potrivit unui raport de piaţă realizat de compania de consultanţă imobiliară Colliers International. Suprafaţa mai mare a acestui lot duce valoarea tranzacţiei spre pragul de jos al acestui interval, deci aproape de 9 mil. euro. Interesant este că, în 2008, când acţionarii fabricii de pâine intenţionau să vândă terenul şi să mute producţia, lotul era evaluat la peste 40 mil. euro.

Calculele Capital, bazate pe dezvoltări similare din zonă şi un Coeficient de Utilizare a Terenului de 2,5, arată că pe acest teren se pot ridica circa 1.200 de apartamente.

Cele două companii care au cumpărat terenul au obţinut în martie 2017 Planul Urbanistic de Detaliu de la Primăria Sectorului 6 în care este prevăzută construcţia unui ansamblu rezidenţial. În aceeaşi lună, vechea fabrică a fost demolată. Compania Oscar Downstream a înfiinţat şi un sediu secundar pe terenul de la Lujerul, în 16 martie.

„Dezvoltarea de proiecte imobiliare nu este în obiectivul nostru. Datorită creşterii numărului de angajaţi, zona Lujerului poate fi luată în considerare pentru o potenţială extindere a sediului Oscar, însă pentru moment nu s-a luat nicio decizie în acest sens“, au declarat pentru Capital reprezentanţii Oscar Downstream.

Alin Niculae nu este la prima investiţie imobiliară în sectorul rezidenţial. Oscar Downstream este beneficiarul ansamblului rezidenţial 21 Residence Politehnica, amplasat foarte aproape de fabrica Lujerul, potrivit autorizaţiei de construcţie emisă de primăria Sectorului 6 în martie pentru acest obiectiv de investiţii. Dezvoltarea 21 Residence este asigurată de omul de afaceri Petre Niculae (57 de ani), fost acţionar al Oscar Downstream şi unul dintre cei mai prolifici investitori în locuinţe din Sectorul 6. Petre Niculae este cunoscut pentru dezvoltarea unor ansambluri precum 19th Residence şi 20th Residence, însă portofoliul său se extinde la zeci de proiecte de locuinţe.

 

Cel mai probabil şi în cazul proiectului de pe fabrica Lujerul se va apela la aceeaşi strategie. Sursele Capital din piaţa imobiliară vorbesc despre existenţa unei legături de rudenie între Petre Niculae şi Alin Niculae.

Antreprenorul Alin Niculae figurează pe locul 18 în ultima ediţie a Top 300 Capital cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 190-200 mil. euro. Afacerile Oscar Downstream au scăzut anul trecut cu 3,6% până la 382,3 mil. euro, în timp ce profitul benzinarului a sărit cu 18% până la 11,64 mil. euro, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice. Portofoliul Oscar Downstream include furnizarea de motorină prin două segmente principale: alimentarea pe bază de carduri de carburant în reţeaua proprie de staţii şi distribuţia de carburanţi printr-o reţea de peste 1.700 de staţii de incintă instalate direct la client, la nivel naţional, potrivit reprezantanţilor companiei.

Fosta fabrică Lujerul era deţinută de Dobrogea Grup şi Overseas Grup Impex. Fabrica Lujerul a fost construită în perioada 1988-1989 ca parte a Întreprinderii de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase Bucureşti. Pus în funcţiune în august 1989, acest complex cuprindea, printre altele, o fabrică de pâine cu o capacitate de producţie de 100 tone/zi, şi o moară de grâu, cu o capacitate de producţie de 240 tone/zi.