Xi Jinping vizitează Rusia pentru prima dată de la izbucnirea războiului din Ucraina, și vine cu un plan de pace. Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, invitatul jurnaliștilor EVZ Robert Turcescu și Mirel Curea, a vorbit despre părțile mai puțin vizibile ale vizitei președintelui chinez la Moscova.
Xi Jinping este primul președinte care se întâlnește cu Vladimir Putin după ce Curtea Penală Internațională (CPI) a emis vineri, 17 martie, un mandat de arestare pe numele său în legătură cu deportarea copiilor ucraineni în Rusia. Kremlinul a anunțat că se va discuta despre parteneriatul extins și cooperarea strategică dintre Rusia și China. Cele două țări „au obiective similare”, i-a spus liderul de la Beijing lui Vladimir Putin, în timpul primei întrevederi oficiale.
Rusia și China, din ce în ce mai apropiate
Cristian Diaconescu, fostul ministru de Externe, a analizat mesajele subliminale transmise dincolo de standardele de protocol ale unei întâlniri de gradul zero și a precizat că cele mai importante lucruri nu se văd. Potrivit acestuia, faptul că prima discuție din cadrul vizitei lui Xi la Kremlin a durat peste 4 ore și jumătate este semnificativ.
„Faptul că au avut un tête-à-tête de 4 ore jumate, practic a acoperit toată problematica. Din experiență ce se comunică public, toate comunicatele, sunt deja convenite până la sfârșitul vizitei. Între marile puteri există, cum se numește, o relație calibrată. Hai să luăm Taiwanul. Relația China-SUA-Taiwan din strategiile lor, nu din declarații politice conjuncturale. Ce spune China? Folosirea forței e ca ultimă instanță, după ce am epuizat toate căile pașnice. Întrebi Washingtonul, care e poziția voastră? Vom sprijini Taiwanul în condițiile unei agresiune. În al doilea rând, recunoaștem o singură Chină. E foarte greu să îți dau un răspuns punctual. Această ambiguitate constructivă, cum se numește în lumea asta, e state of affairs. Să vedem în funcție de evoluții care e poziția noastră, nu avem o poziție fixă”, a spus fostul demnitar.
China dorește să lanseze un avertisment la adresa SUA
Pe de altă parte, Rusia pornește de pe o poziție inferioară în aceste negocieri, spune Cristian Diaconescu, iar China va profita de poziția sa superioară pentru a lansa un avertisment către marele său rival la hegemonia mondială, Statele Unite ale Americii.
„China are o economie de 8 ori mai mare decât Federația Rusă. E pe locul doi după Statele Unite. În această situație de criză, care a implicat spațiul euroatlantic solidar și leadership-ul american, China face un pas în față încercând, pe un fundal de ascendent, să genereze un anume tip de presiune prin apropierea de Federația Rusă. Observați că ei nu vorbesc de parteneriat strategic, vorbesc de relații strategice. Diferența e enormă în meseria asta.
Atunci face acest pas pentru că știe foarte bine că, dacă ar fi o alianță în această lume care să preocupe serios Statele Unite, ar fi o alianță China-Federația Rusă. Atunci amenință cu această perspectivă fără a duce tot procesul până la capăt. Cred că așa vor evolua”, a explicat fostul ministru de Externe.
„E aceeași combinație de vectori ca în raportul China-Taiwan. Am putea să, ia vedeți că am putea să”, a adăugat co-moderatorul Mirel Curea.