Omul de afaceri Viorel Cataramă este un liberal pur sânge, „prin vene îmi curge sânge de liberal”, cum spune acesta. Invitat în podcastul EVZ Play de luni moderat de jurnaliștii Robert Turcescu și Dan Andronic, milionarul și-a reiterat admirația pentru valorile liberale, dar a făcut și dezvăluiri incendiare din zorii capitalismului românesc, perioada post-decembristă când se dădeau marile tunuri.

O astfel de afacere tenebroasă se referă la scandalul acordării primelor licențe GSM din România, în anul de grație 1997. Omul de afaceri a dat detalii în direct despre șpăgile de 40 de milioane de dolari care s-au dat la vârf pentru obținerea licențelor de telefonie în 1997.

Viorel Cataramă

Chestionat de jurnalistul Dan Andronic dacă fostul președinte social-democrat Ion Iliescu cunoștea astfel de manevre cum au fost în mega-dosarul licențelor GSM, liberalul a precizat că dorește să spună părerea sa sinceră despre Iliescu așa cum l-a cunoscut pe viu.

Cataramă: Iliescu nu cunoștea prea bine, dar era un om cinstit

Invitatul a admis că primul președinte post-decembrist nu avea capacitatea economică de a înțelege economia de piață și capitalismul din perioada de tranziție, însă nu se îndoiește că Iliescu avea cele mai bune intenții. Viorel Cataramă a menționat că pe vremea aceea, politicienii de toate orientările politice aveau un acord informal referitor la capitalul autohton.

„Vreau să vă spun ceva, în timpul lui Ion Iliescu era o anumită înțelegere între forțele politice privind capitalul românesc. Eu am avut posibilitatea să discut cu Ion Iliescu și să înțeleg că acest om venea din comunism și nu cunoștea economia de piață liberă, dar în momentul în care te duceai și spuneai anumite lucruri care erau logice, înțelegea și le punea în practică. Iliescu nu cunoștea prea bine, dar era un om cinstit”, a afirmat politicianul proaspăt revenit în PNL în studioul EVZ.

Cataramă apreciază că mai degrabă cei din jurul fostului președinte pot fi acuzați că au contribuit la devalizarea economiei românești, care potrivit tuturor specialiștilor a avut un vârf în deceniul 9.

Întreaga emisiune poate fi urmărită accesând acest link https://fb.watch/dtyTtQOy-X/