Într-un mesaj transmis factorilor de răspundere din România, Comisia Europeană subliniază că Guvernul ar trebui să vină cu “precizări suplimentare” în ceea ce priveşte sfera de cuprindere a competenţelor şi atribuţiilor Autorităţii de Supraveghere Financiară
“…anumite aspecte cum ar fi sfera de cuprindere a competenţelor şi atribuţiilor ASF nu sunt clare şi ar necesita precizări suplimentare”, arată Comisia Europeană într-un mesaj aflat şi în posesia Capital. Documentul se adresează mai multor persoane cu răspundere în România, printre care guvernatorul Mugur Isărescu şi ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu şi constituie un răspuns la o scrisoare trimisă de autorităţile române către Comisia Europeană la finele anului 2012.Comisia Europeană contrazice astfel, indirect, şi informaţiile apărute în presă potrivit cărora ASF ar urma să fie condusă de la Bruxelles.
Poziţia organismului european este în ton cu cea a profesioniştilor de pe piaţa locală care susţin că Guvernul doreşte înfiinţarea ASF într-un timp prea scurt, care nu permite o analiză completă a funcţionalităţii viitorului megasupraveghetor. De altfel, într-o întâlnire cu reprezentanţii societăţilor de asigurare şi ai brokerilor din domeniu, şi delegaţia Fondului Monetar Internaţional, a fost de acord cu faptul că implementarea proiectului necesită mai mult timp.
La finele anului trecut, Guvernul a lansat pe piaţă proiectul construirii unui megasupraveghetor sub denumirea Autoritatea pentru Supraveghere Financiară. Proiectul de ordonanţă a luat prin surprindere întreg mediul financiar privat care arată că nu a fost consultat în niciun fel. ASF ar urma să acţioneze ca arbitru comun al pieţelor de asigurări şi pensii private dar şi al pieţei bursiere. Autoritatea ar avea astfel control asupra unor pieţe de circa 6 miliarde de euro anual. Guvernul a pus la dispoziţie doar 3 luni pentru consultarea proiectului care urmează să devină lege la începutul lunii martie.