Contraofensiva Ucrainei a eșuat

Contraofensiva Ucrainei a eșuat! Bogdan Comaroni și Tavi Hoandră au fost invitații podcastului HAI Live, de pe canalul de YouTube al HAI România.

Cei doi invitați, alături de jurnalistul Robert Turcescu, au discutat despre mai multe evenimente importante din ultima perioadă, printre care și războiul din Ucraina.

Având în vedere că există articole în presa internațională în care se scrie că operațiunea ucraineană împotriva rușilor a eșuat. Pe fond, Tavi Hoandră a precizat că nu mai bagă în seamă de foarte mult timp știrile legate de curajul armatei Ucrainene.

„E trist. Sunt niște oameni în război, vai de capul lor. I-am primit și îi ajutăm și acum. Cu cât, statul român încă nu ne spune.

Eu nu înțeleg obrăznicia lor, una infernală. Să jignești un stat ca România, care îți dă, să jignești Polonia … Pentru mine e prea mult”, spune Tavi Hoandră.

Ucraina pierde din ajutor

Acesta a adus în prim-plan și faptul că mai multe țări au început, treptat, să nu mai acorde ajutor atât de mult Ucrainei, așa cum se întâmpla la începutul războiului.

„Atitudinea lor mi se pare exagerată și nesimțită până la urmă. Oamenii sunt necăjiți, vin cu copii în brațe, nu ai cum să le închizi ușa-n nas. Dacă ai arme mai multe, le dai să lupte.

Dar pe de altă parte, nu am auzit un cuvânt. Sunt mii de tineri care fug, potențiali dezertori, care au pretenția să fie apărați de alții. Faceți un ordin să nu mai plece nimeni. Luptați pentru țara voastră”, continuă invitatul de la HAI Live.

tavi hoandra, robert turcescu, bogdan comaroni
SURSA FOTO: Capital.ro

Războiul din Ucraina stagnează

La rândul său, Bogdan Comaroni spune că războiul din Ucraina bate pasul pe loc. Potrivit lui, acest lucru poate fi observat de oricine.

„Deja nu mai trebuie să fii nici analist politic, nici geostrateg să te prinzi că războiul de vreo câteva luni, stagnează și că ceea ce doresc potentații planetei e ca să-l ducă spre un fel de Război Rece, în spatele cărei situații să meargă mai departe înarmarea, să consume și mai mulți bani, că în momentul în care îngheți un război și-ți consolidezi bazele trebuie să multiplici tot felul de facilități (…)”, arată și Bogdan Comaroni.

De altfel, el a mai precizat că Statele Unite ale Americii (SUA) se află în război cu Rusia. Acest conflict se poartă prin intermediul Ucrainei. Potrivit lui, această informație nu mai este pentru nimeni o „enigmă”.

Bogdan Comaroni a mai spus că specialiștii din acest domeniu sunt de părere că războiul s-a terminat. Aceștia mai spun că niciuna dintre tabere nu știe cum să „joace mai departe”.

Rusia are alte interese

Pentru ca întreaga problemă să se înghețe este nevoie și de Rusia, dar aceasta are alte interese.

Bogdan Comaroni spune că jocul Rusiei este „pe partea cu BRICS. Au partea economică mult mai importantă. Rusiei îi convine ca să întrețină un război de uzură, dar nu un război cu arme convenționale”.

Acesta a mai spus că este de acord cu „prognoza altora că războiul va fi ținut înghețat foarte mult. De altfel, am văzut că Stoltenberg a zis că ne așteaptă o situație care poate dura zece ani. Alții spun că poate dura zeci de ani”.

„Rusia, după părerea mea, încă nu vrea să stabilească acest status quo. Contraofensiva Ucrainei este fâsâită. America nu le mai livrează de mult nimic, doar la nivel declarativ, iar teoria mea este că, de fapt, toate aceste puteri globale, la  nivel foarte înalt și ocult (…) dorința de a îngheța războiul a fost clară”, mai spune acesta.