Angajații Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva efectuează controale în fondul forestier și, în colaborare cu autoritățile abilitate prin lege, pe drumurile publice și la instalațiile de debitat, în baza unor planuri comune de acțiune.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este instituţia care administrează fondul forestier proprietate publică a statului, o suprafaţă de 3.136.500 ha.
Potrivit datelor transmise de Romsilva în urma unei solicitări Capital, în urma controalelor, în anul 2017 au fost aplicate sancțiuni contravenționale de 26.052.675 lei, iar în anul 2018 de 21.818.400 lei.
„În urma controalelor efectuate de personalul silvic al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în pădurile proprietate publică a statului au fost constatate mai multe încălcări ale legii, precum tăieri de arbori fără drept, nerespectarea prevederilor legale cu privire la termenele, modalitățile şi perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului sau ocuparea ilegală a unor suprafețe de fond forestier proprietatea publică a statului”, arată datele transmise de Romsilva.
Controale se fac şi în rândul pădurarilor, afirmă reprezentanţii regiei.
„Activitatea pădurarilor angajați în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva se desfășoară în conformitate cu prevederilor Regulamentului de pază a fondului forestier aprobat prin H.G. 1076/2009 și a celorlalte acte normative care reglementează activitatea acestora. Șefii de districte organizează, coordonează și controlează permanent activitatea de pază desfășurată de către pădurarii din subordine. De cel puțin două ori pe an se efectuează controale de fond în cantoanele silvice gestionate de pădurari. Personalul silvic care încalcă cu vinovăție reglementările specifice domeniului silviculturii răspunde disciplinar, contravențional, civil sau penal, în funcție de natura și gravitatea abaterilor săvârșite”, mai arată regia.
Reprezentanţii regiei spun că în pădurile de stat nu există ”defrișări ilegale”, dar se înregistrează cazuri de tăieri ilegale de arbori, volumul acestora fiind în scădere în ultimii ani, în urma intensificării controalelor efectuate de personalul silvic și a altor măsuri adoptate.
„Astfel, în anul 2017, din fondul forestier proprietate publică a statului s-a tăiat ilegal un volum de 47.713 metri cubi de lemn, adică o medie de 0,014 mc/hectar, iar în anul 2018 s-a tăiat ilegal un volum de 31.706 metri cubi de lemn, adică o medie de 0,010 mc/hectar”, arată datele Romsilva.
În acest moment, în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva își desfășoară activitatea 16.825 de angajați cu contracte individuale de muncă, „asigurând un număr optim pentru o gestionare durabilă a pădurilor de stat administrate”, arată regia.
De asemenea, în ultimii ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a inițiat un program de stagiatură pentru tinerii absolvenți ai facultăților cu profil silvic, economic și juridic.
„Resursa umană este periodic evaluată, iar Regia Națională a Pădurilor – Romsilva investește permanent în formarea profesională a angajaților, iar în funcție de dinamica resursei umane sunt recrutați noi specialiști, în special pentru înlocuirea personalului care atinge vârsta pensionării”, se menţionează în răspuns.
Romsilva voreşte şi de lucrările din parcurile naționale.
„Anumite lucrări silvice, strict reglementate, sunt permise în anumite zone din parcurile naționale, deci acestea nu sunt tăieri ilegale, așa cum le prezintă în mod eronat câteva organizații. Toate parcurile naționale au o zonare internă proprie. În Zonele de Protecție Strictă și Zonele de Protecție Integrală orice intervenție este interzisă.
În Zonele de Conservare Durabilă, ‘tampon’, sunt realizate anumite lucrări silvice, care asigură tranziția de la zonele strict protejate spre pădurile în care nu se aplică restricții suplimentare de management”, arată regia.
Lucrările silvice executate în Zonele de Conservare Durabilă, zonele ”tampon”, sunt strict reglementate prin OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Cele 12 parcuri naționale administrate au o suprafață cumulată de 307.461 hectare, din acestea, 147.566,8 hectare de păduri, pășuni, fânețe, lacuri, grohotișuri și goluri alpine aflându-se în Zone de Protecție Strictă și Integrală și 159.894,2 hectare în Zona de Conservare Durabilă.
În parcurile naționale administrate de Romsilva sunt 229.913 hectare de pădure, 112.148 hectare din acestea aflându-se în Zone de Protecție Strictă sau Integrală, fiind strict protejate și nefiind permise intervenții umane. Celelalte 117.765 hectare se află în Zone de Conservare Durabilă.
Din cele 229.913,00 hectare de pădure, din punct de vedere al dreptului de proprietate, 33% se află în proprietate privată și aparțin comunităților locale, fiind administrate de ocoale silvice de regim (private), lucrările în pădurile proprietate privată din Zonele de Conservare Durabilă fiind efectuate de acestea. Exemplu concret, în Parcul Național Munții Rodnei, administrat de Romsilva, circa 95% din păduri sunt proprietate privată, aparțin comunităților locale și sunt administrate de ocoale silvice de regim (private).