În cadrul podcastului „România lui Cristache”, de pe canalul de Youtube „HAI România!”, Costi Rogozanu, jurnalist și profesor de limba și literatura română, a vorbit despre greva profesorilor, despre care se știe deja că va continua. Iată care sunt nemulțumirile profesorilor din România și când se vor întoarce la catedră.
În cadrul podcastului „România lui Cristache”, publicat miercuri, 31 mai 2023, pe canalul de Youtube „HAI România!”, Costi Rogozanu a vorbit despre eficiența sistemului de învățământ din România, în contextul în care există un număr impresionant de medici și IT-iști români apreciați în străinătate, despre greva profesorilor și despre cerințele sindicaliștilor din domeniul educației.
„Eu cred că este un sistem foarte eficient din moment ce pompează la greu medici, IT-iști în toată lumea. Răspunsul meu e atât de simplu. Problema și cu aceștia pe care școala românească îi produce, adică job-urile foarte bine plătite, este că nu își găsesc mai departe slujbe aici.
Sunt tot felul de prostii din acestea cu prejudecăți: că nu produce școala românească, că nu produce niște cetățeni perfect adaptați pieței. Nu e adevărat. Mi se pare că școala românească e cumva peste media societății românești ca productivitate”, a zis, miercuri, Costi Rogozanu.
Întrebat de gazda podcastului dacă Executivul înțelege gravitatea situației, Costi Rogozanu a mărturisit că îi înțelege pe oficialii români pentru că „sunt niște politicieni ce nu s-au educat în ultimii zece ani, cu niște cereri pe bune de salarii, nu butaforii, nu proteste în Piața Victoriei pentru nemurirea sufletului, pentru anticorupție.”
„În sfârșit au ieșit oameni și au cerut doi lei de la ăla care are și redistribuirile. Asta se numește politică, așa a început democrația: îi desemnăm pe unii, îi alegem, îi punem la guvern și ăia trebuie să facă rost de bani prin redistribuire. Asta nu mai știu să facă. Ciolacu, Ciucă, Iohannis nu mai știu să facă, nu sunt educați în așa ceva. Pentru ei redistribuirea nu există. Păi ce redistribuire la Iohannis? Iei o casă și îi iei chirie pe ea chiar dacă nu e a ta.
De unde să înțeleagă Ciolacu, Ciucă, care sunt rentieri de profesie. Renta e altceva decât redistribuiri. Ei știu să ia rente. Te așezi pe lângă unul, tai porcul cu unul de la DNA, de la SPP. Redistribuirea înseamnă că trebuie să vedem în țara asta locuri care trebuie taxate și care sunt lăsate de izbeliște pentru că deja vin nemți, vin italieni și spun foarte că aici e semi-paradis fiscal de corporații, pentru anumite afaceri internaționale.
Unii nu plătesc destule taxe. Aceste taxe trebuie luate și redistribuite corect. Acum în discuția cu corectul se poate duce în multe directe pentru că am văzut cât de repede au luat polițiștii și cei din sănătate banii fără protest.
De ce nu ia școala? Pentru că școala dacă o întrerupi nu doare. Spitalul dacă îl închizi doare imediat. Polițistul dacă nu îl satisfaci poate să îți facă probleme cum a pățit Băsescu pe final de mandat. Îți fac o manifestație din aia de se zguduie Cotroceniul. Unele lecții s-au învățat , profesorii, ai văzut, cuminți, niciun gunoi în urmă, au manifestat au mărșăluit, au spus măsurile, dar sunt prea cuminți”, a explicat profesorul de limba și literatura română.
Au trecut 18 ani de la ultima grevă serioasă a profesorilor din România
Potrivit spuselor sale, au trecut 18 ani de la ultima grevă general serioasă, iar, acum, sindicatele din domeniul educației și tot corpul profesoral „ar fi trebuit să fie mult mai agresiv, iar faptul că Klaus Iohannis e profesor arată faptul că avem hive în sistem și nu știu cât poate preda el fizică, dar un profesor atât de nedemocratic, avem un președinte care nu a vorbit cu presa de nouă ani, nimeni, înafară de conferințele de presă pe care el le pune în scenă.”
„Mă refer la interviuri, la o dare de seamă din 100 în 100 de zile, ca Macron. Chiar și cel mai timid președinte din lumea democratică dă acolo un interviu. Dacă nu dai un interviu asta arată că la catedră erai praf. Dacă nu ai spirit, nu ai cum să fi fost vreun profesor bun vreodată. Eu cred că actul didactic e un act democratic, nu vorbești numai tu, asculți ce-ți zice și elevul, dar Iohannis tace.
De câte ori am avut profesori la președinție am dus-o foarte răi. Îmi aduc aminte de Emil Constantinescu, alt profesor, care a adus altă urgie, Îmi amintesc că în perioada aia că era mama învățătoare, sărăcie curată. S-a încăpățânat cu ajutorul unei întregi pleiade de intelectuali.
Multă lume din învățământul superior care pare că s-a vândut cu totul. Nu se poate atât de puțină solidarizare din partea învățământului superior. M-a dezamăgit cumplit. Sunt oameni verticali care au ieșit, care au avut o reacție, doar ei pe barba lor, foarte puține instituții. Ultimii 20 de ani au distrus orice urmă de solidaritate”, a avertizat el.
Cum și când se va încheia greva profesorilor?
Întrebat, apoi, de Ionuț Cristache cum se va încheia această problemă, Costi Rogozanu a răspuns: „Ei au fost inflexibili( nr. Politicienii). Abia azi au reușit să avanseze un procent, o creștere treptată a salariului ăla de debut. Așa arată o negociere. Asta trebuia să o spui în prima zi, nu să ma iei iar cu vouchere. Asta îmi arată ce este cu această grupare.
Ei nu gândesc decât în termeni de vouchere, cărui prieten să îmi mai dăm un card să mai facă un business. E o gândire lobistă, de asta și România Educată e un proiect prost. Nu gândesc decât business. România Educată e plină de tot felul de piste de lansare pentru școli private, atât. Restul e bla bla.”
„E foarte mișto că ai adus aminte de toate astea( nr. Proiectul de la cel de-al doilea mandat al lui Iohannis), apropo de limbajul președintelui. Am făcut experimentul ăsta că am luat un text din ăsta și l-am băgat în verificarea de la Chat GPT și mi-a dat 98% plagiat. E atât de lemnos limbajul încât și robotul crede că e plagiat.
Problema e foarte complicată. Și acolo unde ai școala renovată făcută cu fonduri europene și acolo unde ai materialul didactic, copii din foarte multe medii din România se lovesc de foarte multe probleme din România, unele care nu țin de școală. Când tu vezi că e abandonul 25% sub 14 ani, 25% unde se duc.
Păi se duc la muncă, e o muncă la negru ca pe vremea lui Dickens cu copii de 12-13 ani. Toată băgată sub preș, se vorbește foarte puțin despre asta. Lucrurile astea trebuie rezolvate trans-disciplinar, adică trebuie să vii cu un pachet puternic care să țină de educație, dar să fie social, adică să ajuți copilul să reziste în școală pentru că altfel îl trimite părintele la produs bani.
Avem și această situație, mi se pare că lumea uită de această Românie, în care toată lumea, toți membri aleargă ca furnicile toată ziua, nu mai e loc de școală. Cum îi explic unui băiat de 13 ani care vrea să aibă banii lui de buzunar. Care se duce și muncește să vină la școală?
Școala e înconjurată de un ocean de probleme sociale pe acre trebuie să le rezolvi la pachet. Eu nu vreau să am un salariu, că de aia mi se pare importantă precizarea că măriți bugetul educației , programe de ajutoare a copiilor că o să plece toți din școli, ca să muncească”, a completat el.
De ce reforme are nevoie sistemul de învățământ din România?
Spre final, Costi Rogozanu a spus că, dacă ar fi la conducerea statului, ar oferi burse pentru toți elevii, însă nu burse sociale, ci un program din care să își cumpere cărți, dispozitive, după care să fie condiționat de școală.
„Dacă vom ajunge la 6% primii bani să fie un fel de alocație gândită pentru elevi, să încurajeze copilul să stea la școală, să fie educat în diverse direcții.
Și al doilea lucru ce aș face cu banii aș mări din salarii pentru că altfel nu poți să te plângi că fac unii meditații. Toți profesorii mai încearcă să facă ceva că astfel nu pot trăi”, a adăugat el.