Exclusiv! Costi Rogozanu, despre soluțiile lui Klaus Iohannis pentru greva din educație: Nu arată nicio strategie

Klaus Iohannis

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Invitat podcastul lui Ionuț Cristache de pe canalul de Youtube HAI România!, jurnalistul și profesorul de limba română Costi Rogozanu a vorbit despre atitudinea președintelui Klaus Iohannis în contextul grevei din educație.

Președintele Klaus Iohannis i-a primit pe sindicaliști la discuții în a doua săptămână de grevă, după care i-a convocat pe premierul Nicolae Ciucă și pe liderul PSD Marcel Ciolacu pentru a găsi soluții.

„Imaginile alea au fost antologice. Cum ascultau SPP-iștii o lume minunată. A fost o zi antologică. În timp ce colegii tăi protestează. De ce nu au făcut asta înainte. Oamenii ăștia vin din mediul de școală. Au făcut foarte puțin acțiuni ce țin de școală și ce-au făcut tocmai în timpul grevei. Asta nu arată nicio strategie. Nu se poate așa ceva. Am văzut reacția în diverse cancelarii pe unde am mers. Puteau să stea liniștiți.”, a spus Costi Rogozanu, el însuși profesor de limba română, în podcastul lui Ionuț Cristache de pe canalul de Youtube HAI România!.

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu încearcă să-l copieze pe Klaus Iohannis?

Jurnalistul susține că Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu încearcă să îl copieze pe Klaus Iohannis.

„Nu avem când vorbim despre Ciucă și Ciolacu să nu vorbim despre Iohannis. Sunt după chipul și asemănarea lui. Încearcă să îl copieze, să semene cu el. Ciolacu e forțat de profilul partidului să mai vorbească câte puțin, dar pentru un Partid Social Democrat asta era mană cerească, trebuia să te arunci pe subiect. E un stil iohanist de a trata problema. Ciucă e un caz de impostură academică. Pentru orice profesor asta e rușine. Pentru orice profesor să fii prins cu așa ceva. Ciucă este o soluție pe picioare pentru criza noastră. Taxați-l pe Ciucă. Nu se poate să iei 40.000 de lei de la stat.”, a spus Costi Rogozanu.

Nivelul serviciilor în sănătate a scăzut în ultimii zece ani

Pe lângă situația din educație, profesorul a vorbit și despre problemele din sănătate și despre PSD.

„Ei sunt dreaptă, dar e o dreaptă neplăcută. Eu aș fi început discuția cu taxarea a tot ce este peste 2.000 de euro. Tot ce e peste 2.000 de euro să fie taxat. Tot ce este peste 3.000 de euro să fie taxat cu 60%. Eu văd ce amenințări planează asupra școlii. Noi ne plângem de școală că nu e bună, dar nu cumva să începem ca la sănătate să regretăm vremurile când puteam să dăm o șpagă să rezolvăm problema. Pentru că mie mi se pare că în sănătate a scăzut nivelul serviciilor față de acum 10 ani pentru că nu mai ai acces, pentru că s-au mărit foarte tare prețurile la analize, pentru că sunt foarte multe metode prin care se privatizează diverse bucăți din spitale. Dacă am ajunge așa în educație? Oamenii nu își dau seama că suntem încă bine.”