Europarlamentarul Cristian Terheș avertizează că Uniunea Europeană s-ar putea destrăma, iar cel mai mare inamic al acestui proiect european este chiar birocrația. Acesta spune că s-a ajuns în această situație din mai multe motive.
Europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheș consideră că Uniunea Europeană ar putea să se destrame. Acesta spune că principalul inamic al proiectului european este birocrația.
Cât va mai rezista acest proiect european
„E posibil să existe și acest lucru (nr. destrămare). Date fiind forțele interne și externe care există în momentul de față și trag din toate pârghiile să sfărâme, dar principalul inamic al acestui proiect este însăți birocrația europeană. Nu poți să ții atâtea state, atâtea națiuni de milioane de oameni să îi subjugi de la nivel central.
În momentul de față se încearcă exact reversul cu ceea ce s-a întâmplat cu Imperiul Austro-ungar. Un imperiu s-a destrămat pentru că națiunile erau subjugate. Proiectul european actual, care a pornit ca un proiect politico-economic foarte bun, care a adus pace prin prosperitate, și am văzut că nu au mai fost războaie în Europa până la războiul din Iugoslavia, asta e altă poveste.
Astăzi vedem că se întâmplă exact opusul. O birocrație nealeasă, care să subjuge statele și nu o să permită lumea, statele, populația, în general, să fie subjugată”, a declarat europarlamentarul.
S-a ajuns în această situație din trei motive
Europarlamentarul spune că este important să se înțeleagă miza alegerilor parlamentare pentru că „poți alege cel mai tare președinte și cel mai tare partid, dacă îți vin aceste politici publice de la Bruxelles care multe dintre ele au aplicabilitate directă în România, Parlamentul României nici nu mai poate vota contra sau să spună că vrea să amendeze o legislație europeană”.
„În primul rând este o tendință a oricărei instituții care are un gram de putere să dorească să acumuleze mai multă putere. Vedem în ultimii ani o extindere a competențelor Comisiei Europene dincolo de prevederile tratatului. Această extindere s-a făcut de multe ori cu aprobarea Curții Europene de Justiție în defavoarea prerogativelor statelor naționale. Cu alte cuvinte, dacă nu s-a reușit fidelarizarea Europei prin tratatul constituțional, Tratatul de la Lisabona.
Cu toate astea, prin intermediul Curții Europene de Justiție se tot răpește pas cu pas diverse atribuții sau chiar chestiuni ce țin de suveranitatea națională în favoarea Comisiei Europene. Asta e primul motiv.
Al doilea motiv este faptul că multe state mici au acceptat chestiunea asta de frica statelor mari care a impus-o. Niciodată de la nivelul UE nu o să vedeți CE constrângând sau șantajând țări ca Franța sau Germania, în schimb o să vedeți cu România și vedem că face deja cu Ungaria și cu Polonia.
Al treilea motiv este modul cum e organizat și cum funcționează Parlamentul European cu precădere grupurile politice. Sunt în momentul de față trei grupuri politice ,mari care dictează politică PE. Dacă există diverse negocieri la nivel înalt cu CE, șefii de grup vin la membri de grup și spun că poziția grupului este cutare și trebuie să votăm în direcția cutare. Să spunem că unul din grup spune că mă opun, i se spune mai pe ocolite mai pe direct dacă te opui ți se taie dreptul la cuvânt în PE. Foarte mulți europarlamentari de frică nu au lucrat nimic. Atunci fac ce ne spuneți și ridică mâna”, a spus Cristian Terheș în podcastul de luni de pe canalul de YouTube EVZ Capital.