Pentru început, jurnalistul Dan Andronic l-a întrebat pe invitat ce l-a determinat să candideze la alegerile prezidențiale.
O decizie nepregătită
După cum a explicat Cristian Terheș, decizia de a intra în cursa electorală nu a fost una pregătită sau analizată. El a precizat că a fost mai mult un „cumul de factori”, în special după cele întâmplate la alegerile europarlamentare. A oferit și câteva explicații în acest sens.
„Discuția mai largă pe care am avut-o cu conducerea AUR a fost de a crea o alianță național suveranistă creștin democrată conservatoare. Care să cuprindă mai multe partide.
Fiecare cu propriul electorat. Din păcate, alianța respectivă a eșuat. La alegerile europarlamentare nu a existat decât o alianță formată din trei partide”, sunt declarațiile oferite de europarlamentar.
El a continuat prin a sublinia faptul că este vorba despre un protocol semnat la Parlamentul României în luna decembrie a anului 2023.
„Mai multe partide care s-au adunat acolo, inclusiv AUR, au convenit să creeze o platformă politică, chiar o alianță politică, nu doar electorală, care să meargă la toate alegerile, inclusiv la europarlamentare, locale, prezidențiale, parlamentare, iar fiecare dintre aceste partide să aibă propriul loc. Din păcate alianța a eșuat”, a mai explicat Cristian Terheș.
În urma celor întâmplate, el a precizat că decizia finală a fost de a candida.
„Pentru a oferi o alternativă alegătorilor. Dar și pentru a vorbi despre proiectele Partidului Național Conservator Român”, a mai spus el.
Diferit față de restul
Ulterior, moderatorul podcastului, Robert Turcescu, a precizat că europarlamentarul Cristian Terheș a avut o perioadă de succes, în materie de prezență online, pe perioada pandemiei. Acum, jurnalistul a fost curios să afle dacă invitatul are vreo idee care să îl diferențieze de plutonul de candidați.
„În primul rând este atitudinea. Ceea ce ați văzut că s-a întâmplat în perioada pandemiei și poziția pe care am avut-o, tot ce s-a întâmplat în perioada în care am aflat despre toate abuzurile din justiție. Când mi-am dat seama că este o problemă nu m-am sfiit să spun că unele lucruri nu sunt bune sau că altele sunt bune. Genul acesta de pandemii vor apărea în continuu.
Nu neapărat o pandemie medicală, dar poate să apară o criză economică, politică sau socială. Tu, ca om politic, și mai ales aflat în fruntea statului, trebuie să iei decizii la rece. Chiar dacă pe moment nu sunt acceptate de populație”, a explicat Cristian Terheș.
Existența unei probleme
A continuat prin a mai spune că atunci când în spațiul public se menționa cât de bune sunt vaccinurile, el a declarat că există o problemă.
„Eu nu am spus că nu sunt bune. Spuneam că trebuie privit faptul că nu s-au făcut teste suficiente. Într-adevăr, mi-am calibrat foarte atent argumentele. Pentru că nu puteam să risc să declar că există unele nanoparticule în vaccinuri. Eu nu sunt de specialitate să declar lucrul acesta. Eu am mers pe o chestiune extrem de simplă și clară.
Am spus că nu este corect pentru vreun om să fie forțat de politicieni să se injecteze cu un produs medical. Că este bun produsul medical, sau că nu este bun, aceasta este decizia omului și a doctorului, într-o asemenea situație”, a mai declarat Cristian Terheș.
Ediția integrală a podcastului „Hai live” cu Turcescu de marți, 17 septembrie, poate fi vizionată integral aici.