Lanțul de magazine Kaufland și Lidl din Germania au decis să interzică de marți, 13 septembrie încărcarea gratuită la mașini electrice. Drept urmare, dacă până acum clienții își lăsau mașinile la încărcat cât timp efectuau cumpărături, de acum, aceștia vor fi nevoiți să găsească alte stații de încărcare, sau să facă acest lucru acasă, evident, dacă au posibilitatea.
Despre aceste lucruri au vorbit jurnaliștii Robert Turcescu, Mirel Curea și Victor Ciutacu la Evz-Capital. Cei trei se așteaptă ca o astfel de criză să vină și în România, însă depinde de fiecare cum va gestiona situația.
„Cei mai tari o să fie ăia de la Toflea și Strehaia, conectați direct la stâlp. Să veți câți bani o să facă cu încărcarea de mașini electrice”, a spus Victor Ciutacu.
De cealaltă parte, Mirel Curea spune că s-ar putea ajunge chiar și la vânzarea de mașini, având în vedere că acestea trebuie încărcate după 200 de kilometri.
„Nu vreau să fac mișto de ei, că s-or fi bucurat că și-au luat mașină, dar taximetristul mi-a spus că după 200 km trebuie să oprești să încarci. Când o cumperi ea are autonomie 200, 200 și ceva. O să se chinuie să-și vândă mașinile, probabil”, a mai adăugat el.
Americanii, sfătuiți să nu își mai încarce mașinile electrice
După ce au dezbătut subiectul pe larg, Robert Turcescu a amintit de sfatul pe care cei din California l-au primit. Acestora le era recomandat să nu își mai încarce mașinile electrice, pentru că există riscul ca rețea să cadă.
Totodată, el a vorbit și despre posibilitățile pe care o persoană le are pentru a-și putea încărca mașina electrică. O soluție o reprezintă și panourile solare.
„În California îi sfătuia să nu mai încarce mașinile electrice că o să cadă rețeaua. Am făcut teste cu vreo patru tipuri de mașină. Mi-am montat 14 panouri solare pe casă. Am devenit prosumator (produce mai multă energie electrică decât consumă și o vinde în rețea, nr). de o lună jumate cred că s-au speriat de cât curent produc. Sunt un fel de Mintia după retehnologizare.
Dacă mă trezesc după și îmi cer să plătesc taxe pentru panouri, iar câte unul de pe casă, în fiecare zi, îl dau jos, și îl pândesc pe ăla care a pus taxele și în fiecare zi, pe treptele de la Minister, îi dau câte un panou în cap”, a mai spus Turcescu.
”E o demență absolută”
Victor Ciutacu a intervenit și el și spune că încă nu a primit factura, însă este conștient că a consumat și el destul de mult curent. „Nici mie nu mi-a mai venit factura, cred că sunt speriați de cât consum”, a mai punctat acesta.
Robert Turcescu a vorbit și despre interesul pe care românii îl au acum pentru mașini, dar și modul în care profită de programele Rabla Plus.
„După ’89 produceau la Dacia, dar stăteai pe listă și așteptai vreo șase luni. I-am zis dealerului că vreau să o iau pe firmă (Dacia Spring), și a început să râdă. Mi-a zis că la sfârșitul lui septembrie, început octombrie, o să fie un program Rabla Plus, dar fondurile sunt puține și se epuizează în câteva zeci de minute.
Îți dai seama, ăla de la minister dă start la programul Rabla Plus, și zeci de mii de oameni încep să încarce documente și să dea enter. E o demență întreagă, e absolută”, a mai spus acesta.
Întreaga emisiune poate fi urmărită pe canalul de YouTube EVZ Capital.