Societatea de Administrare a Investițiilor (SAI) MUNTENIA INVEST (MI) SA administreaza Societatea de Investiții Financiare Muntenia, unul din cele mai mari organisme de plasament colectiv din România, ce deține active cu o valoare de peste 300 milioane de euro și are circa 5,9 milioane de acționari, listat la Bursa de Valori București.
Director general al SAI este Nicușor Marian Buică, director Administrare Corporativă – Sergiu Mihailov, care este și membru în Consiliul de Administrație.
În board îi mai regăsim pe Adrian Simionescu – președinte CA, președinte al Comitetului de Audit, membru al Comitetului de Nominalizare și Remunerare și pe Dorina Teodoara Mihăilescu – președinte al Comitetului de Nominalizare și Renumerare, membru CA și membru în Comitetul de Audit.
Interesant este de observat cele trei calități ale lui Simionescu și Mihăilescu, față de doar două ale lui Mihailov.
Pe lângă SIF Muntenia, SAI Muntenia mai administrează Fondul Deschis de Investiții (FDI) PLUS.
În 2020, totalul remunerațiilor plătite de SAI MI a fost de, 9,47 milioane lei, din care 1,08 milioane către membrii CA și 3,56 milioane lei remunerații plătite Conducerii efective (superioare).
Cauzele războiului
Această este societatea a cărei revocare din calitatea de administrator al SIF4 Muntenia o cere Ben Madadi, cel mai mare investitor persoană fizică, care deține 6,13% din SIF4. El mai solicită numirea la conducerea SIF4 a unui Consiliu de Administrație, format din cinci membri, cu mandat de patru ani.
În justificarea solicitării, investitorul atrage atenţia că, potrivit prevederilor legale, administratorii fondurilor de investiţii alternative (AFIA), trebuie să acţioneze în interesul fondului de investiţii alternativ (FIA) şi să trateze toţi investitorii în mod echitabil.
Dar, SAI Muntenia Invest este deţinută aproape integral de SIF Banat-Crişana (SIF1), care la rândul său are 5,11% din SIF Muntenia, astfel încât este evident că SAI Muntenia acţionează exclusiv în interesul SIF1, prejudiciind în mod constant interesele societăţii şi ale celorlalţi acţionari care nu se află în legătură directă sau indirectă cu societatea şi/sau SIF1, își justifică Madadi solicitarea.
Comisioane peste preţul pieţei
De asemenea, el face referire la participaţiile indirecte pe care, sub administrarea SAI Muntenia Invest, SIF Muntenia le-a dobândit singură sau împreună cu SIF Banat-Crişana, chiar la SIF4, prin intermediul unor fonduri interpuse, ce sunt finanţate majoritar de cele două SIF-uri, fapt ce conferă putere de decizie cuplului SIF1&SIF4 în detrimentul celorlalţi acţionari.
În acest scop, sub administrarea SAI Muntenia, SIF-ul are încheiate o serie de contracte de adiminstrare cu SAI-urile acestor fonduri, prin care se plătesc comisioane peste preţul pieţei, prejudiciind astfel societatea şi ceilalţi investitori, conform documentului.
„Având în vedere adimistrarea defectuoasă a societăţii de către AFIA, fiind sub influenţa deplină a acţionaruluI SIF1, alternativa este renunţarea la acest tip de administrare extern, şi numirea unui Consiliu de Administraţie transparent, ai căror membri să poată fi nominalizaţi de către toţi investitorii societăţii”, se arată în cererea de completare a ordinii de zi a Adunării acţionarilor SIF Muntenia din 15 noiembrie, depusă de Madadi și un grup de acționari.
Două milioane de lei pe an, numai pe mâna Active Dinamic
„Vorbim despre un administrator ineficient. Un administrator care n-a lucrat şi nu lucrează în interesul acţionarilor. Acest administrator este acelaşi care a oferit ani de zile un comision de administrare de 12,55% unui fond care a produs pierderi aproximativ egale cu comisionul de administrare, în fiecare an.
În acest fond, care se cheamă Active Dinamic, din 2014 şi până în 2021 s-au pierdut aproximativ 2 milioane de lei pe an.
Poate că nu este o sumă foarte mare, dar arată ce fel de administrator este acest administrator, SAI Muntenia, care este proprietatea SIF Banat-Crişana, care mai departe este controlat de domnul Bogdan Drăgoi.
Am dorit, aşa cum doresc toţi acţionarii de bună-credinţă, să scăpăm de acest administrator cel puţin ineficient, cu presupuse multe alte probleme”, spune Ben Madadi.
El a mai cerut împărțira la acționari a 350 de milioane de lei ca dividende.
„Nu este un dividend mare. În ultimii 10 ani, să zicem, s-au adunat profituri foarte mari care nu prea s-au dat la acţionari. Ce s-a întâmplat cu aceste profituri foarte mari care s-au adunat în profitul reportat? Aceşti bani au fost băgaţi în tot felul de fonduri, iar când spun fonduri ar trebui să spun de fapt aşa-zise fonduri, care nu sunt eficiente şi scopul lor nu este eficienţa.
Administratorul SIF Muntenia ar fi trebuit să distribuie aceşti bani acţionarilor şi nu vorbim (doar) de 350 de milioane de lei, vorbim de sume mai mari.
Dar aceşti bani nu au fost investiţi în adevăratul sens al cuvântului, aceşti bani au fost plasaţi în nişte aşa-zise fonduri care cu banii respectivi au cumpărat acţiuni la SIF1 şi SIF4.
Acum eu am cerut banii înapoi.
Ca acţionar am tot dreptul. Ar putea administratorul SIF Muntenia să lichideze aceste fonduri pentru că nu produc nimic. Dacă lichidează aceste fonduri se fac peste 400 de milioane de lei în momentul de faţă, mult peste 400 de milioane de lei. Banii sunt”, mai arată Ben Madadi într-un interviu pentru bursa.ro.
Investitorii nemulțumiți ai SIF Muntenia au cerut și realizarea unui audit de către KPMG.
„Auditul este blocat de către SAI Muntenia, administratorul SIF Muntenia. Ne-au spus că absolut tot ce am cerut noi acolo este confidenţial – cum să fie confidenţial dacă este audit? N-ai cum să faci audit dacă totul este confidenţial.
Asta înseamnă că practic opţiunea legală de a face audit la o societate nu există.
Noi am cerut de ceva vreme intervenţia ASF-ului, iar ASF încă n-a răspuns. Sperăm să răspundă, sperăm să aplice legea, (să acţioneze) în spiritul legii, să oblige SAI Muntenia să se permită să se facă audit şi să sancţioneze SAI Muntenia pentru că blochează cererea propriilor acţionari.
Cum să ai tu atât de multe chestii confidenţiale în faţa propriilor acţionari? Evident că este doar o încercare jenantă de tergiversare. Acolo, în lege, există posibilitatea să nu se dea unele informaţii auditorului, acele informaţii sunt cele de business, sau cum se spune secrete de business.
Nu este vorba de aşa ceva aici, noi am cerut transparentizarea plasamentelor SIF Muntenia în acele fonduri despre care am vorbit.
Noi ştim asta, dar am vrut să fie ceva transparent, la vedere. Deci noi ştim chestiile acestea, dar am vrut să vedem care sunt comisioanele, care sunt fondurile şi fondurile respective câţi bani au primit de la SIF Muntenia şi câte acţiuni au la SIF Muntenia.
Evident că nu ţine de secret de afaceri şi de aşa mai departe. Pur şi simplu au tergiversat până acum”, mai precizează Ben Madadi.