Jean Maurer a povestit la podcastul Istoria Secretă despre ascensiunea lui Ceaușescu până la șefia partidului.

„Prima perioadă a lui Ceaușescu după ce a fost numit secretar general, a fost o perioadă de acumulare cantitativă care duce la o schimbare calitativă, ca să o dăm pe marxism, pe filozofie. Adică primul și primul lucru care trebuia rezolvat era vizibilitatea lui Ceaușescu în plan extern – legitimarea lui.

Și aici este meritul sau vina de a-l face pe Ceaușescu iubit, cunoscut, vizibil, în plan intern și s-au organizat acele mari manifestații populare în care Ceaușescu a început să vorbească și să explice care sunt tezele și liniile.” a subliniat Jean Maurer.

Cum a ajuns Ceaușescu „Geniul din Carpați”?

„L-au acceptat și dovadă a fost că nu a fost nicio revoltă, nimic. Ceaușescu a fost numit, unii au înghițit-o, alții au acceptat-o și mulți au zis că dacă Maurer girează pentru Ceaușescu și îl ghidonează, pentru că erau foarte puțini care se îndoiau de capacitatea tatălui meu de a judeca o situație corect.”, a mai adăugat fiul fostului mare lider comunist.

„Este vinovat pentru aceste mitinguri populare care erau mari, multe, oamenii erau scoși mai cu forța, mai fără forță, dar la un moment dat doar cu forța.

Ceaușescu spunea teze care erau tezele partidului: suntem supuși Rusiei sau nu, este un comunism rusesc sau național sau un comunism adaptat României, putem să luăm decizii independente de Moscova, da, putem pentru că este drumul nostru.”, a  mai spus Jean Maurer.

Jean Maurer: „Era genetic puțin dereglat!”

„În momentul acela, Ceaușescu a început să se privească în oglindă, după un astfel de miting și a realizat că el începe să devină cineva. El este cunoscut în popor, poporul îl aclamă, îl iubește. Deci acest cult al personalității, pe deoparte, ceea ce avea genetic Ceaușescu e altă problemă, pentru că avea și genetic.

Am asistat la niște vânători unde într-adevăr o luase razna, nu mai avea legătură nici cu politica nici cu nimic, era genetic puțin dereglat aș putea să spun. Avea o grandomanie, o tenacitate să fie primul, să fie cel mai bun, să nimerească porcul mistreț de la 2.000 de kilometri, avea motoarele aprinse să fie Number One.”, își amintește fiul lui Ion Gheorghe Maurer.