Americanii au creat încă de la începutul crizei un fond de investiţii dedicat Europei de Sud-Est, denumit Europa Capital, dar investiţiile propriu-zise le-au demarat abia în 2011. Investitorii americani lucrează doar prin intermediul unor parteneriate strategice încheiate cu dezvoltatori activi la nivelul pieţelor locale. Pe segmentul rezidenţial, Europa Capital s-a asociat cu RPF Development, companie care a vândut în totalitate cele 197 de apartamente din Vitan Residence, proiect finalizat în 2010.

Succesul proiectului din Vitan, de lângă metroul Mihai Bravu, a constituit o garanţie pentru acţionarii Europa Capital, tocmai de aceea au început în octombrie 2011 să investească alături de RPF într-un proiect similar, dar cu finisaje superioare, pe un teren situat lângă Vitan Residence. Prima etapă a proiectului Vitan Residence 2 a fost încheiată de curând şi rezultatele vânzărilor din ultimul an şi jumătate sunt impresionante date fiind condiţiile actuale din piaţă.

„Am terminat primele două blocuri cu 158 de apartamente din care am vândut până acum 102 unităţi, pentru care s-au început deja dezmembrările. Din locuinţele vândute, circa 40 au fost contractate prin programul «Prima Casă», o parte prin credite ipotecare clasice şi câteva persoane au venit cu banii jos“, a declarat pentru Capital Robert Kurthy, managing director în cadrul RPF Development. Chiar dacă dezvoltatorul a pus la dispoziţia clienţilor un cont escrow, pentru ca aceştia să aibă garanţia că nu se vor utiliza banii încasaţi în avans pentru construcţie, doar opt persoane au apelat la această variantă.  

Preţurile de vânzare variază între 1.000 euro şi 1.200 de euro pe metru pătrat, fără TVA. Cele mai căutate tipuri de apartamente au fost cele cu două camere şi o suprafaţă construită de 73 de mp a căror preţ este de 78.000 de euro, fără TVA. Unităţile cu două camere puţin mai mici, de 65 de mp construţi, se vând cu 69.000 de euro, iar garsonierele de 50 mp construiţi au un preţ de 52.500 de euro.

Încă 240 de locuinţe până la sfârşitul anului

RPF a finalizat deja partea de subsol a următorului bloc şi a început lucrările la parter. Această etapă va pune pe piaţă un bloc cu 85 de apartamente, urmate până în toamnă de încă 158 de unităţi grupate în alte două blocuri de 12 etaje.
„Până acum am investit în achiziţia terenului şi în prima fază de dezvoltare circa 17 milioane de euro. În afară de teren, care a fost luat printr-un credit de la Alpha Bank –parţial rambursat, restul banilor sunt sursele proprii ale celor doi parteneri“, a explicat Robert Kurthy.

Europa Capital mai deţine alături de RPF încă două terenuri, unul pe Vatra Luminoasă şi unul cu deschidere la Parcul Tineretului. În plus, RPF Development mai deţine în cont propriu încă două terenuri: unul în Dristor şi unul lângă Parcul Carol. Următorul proiect pe lista celor doi parteneri este cel din Vatra Luminoasă la care vor începe lucrările în septembrie anul acesta.

Într-un interviu acordat Capital de către Tim Norman, directorul executiv al Europa Capital, acesta spunea că este implicat alături de RPF în investiţii de 25 mil. euro în terenuri şi dezvoltări pe sectorul rezidenţial. Potrivit lui Norman, Europa Capital mizează pe o piaţă inexistentă încă în România, cea a revânzării de apartamente. Obişnuinţa românilor de a sta o perioadă lungă de timp în locuinţa achiziţionată se va schimba, spune acesta, şi Europa Capital vrea să îşi construiască o reputaţie de dezvoltator care face apartamente ce pot fi revândute cu uşurinţă.

Cine este Rockefeller?

Lansat în 1928, Rockefeller Group este deţinut de Mitsubishi Estate Co. Ltd., entitate activă pe piaţa imobiliară ca dezvoltator, proprietar şi manager de fonduri de investiţii. Rockefeller Group Investment Management, coordonatorul tuturor investiţiilor, gestionează active ale unor terţe părţi de peste 610 milioane de dolari.

David Rockefeller, singurul nepot al lui John Rockefeller, fondatorul Standard Oil, are o avere estimată la 2,9 miliarde de dolari. El este capul familiei Rockefeller a cărei avere ajunge, conform unor estimări, la 110 miliarde de dolari.

Europa Capital este un manager de fonduri de investiţii ce operează la nivel european, cumpărat de la cei trei proprietari ai săi de către Rockefeller Group. Din 1995, a gestionat şase fonduri implicate în 70 de tranzacţii totalizând 6,5 miliarde de euro în 17 ţări europene. Investitorii Europa Capital sunt în majoritate americani, nume importante din asigurări sau universităţi de renume.

<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/9vdKB8VK08k" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>