Zeci de mii de tineri români pleacă anual la studii în străinătate, iar alte sute de mii de conaţionali părăsesc ţara în căutarea unui loc de muncă. Unii se întorc după o vreme, dar mulţi aleg să se stabilească pentru totdeauna peste hotare. Cum o bună parte din ei au rezultate la învăţătură sau experienţă profesională peste medie, nu pare deloc exagerat să spunem că asistăm la o adevărată migraţie a creierelor. Asta mai ales după 2007. „Dacă până în anul 2006 caracteristica migraţiei româneşti o reprezenta în mare parte migraţia temporară pentru muncă a persoanelor cu studii cel mult medii spre Occident, odată cu aderarea României la Uniune, la 1 ianuarie 2007, s-a produs o schimbare majoră în ceea ce priveşte profilul migrantului român“, se arată într-un studiu pe această temă realizat de Fundaţia Soros.

Încă foarte departe de a putea reechilibra situaţia, observăm de ceva vreme şi reversul medaliei. De exemplu, peste 12.500 de studenţi străini urmau în anul 2013/2014 cursurile facultăţilor româneşti (incluzând programele de masterat şi doctorat), alţi circa 1.500 studiind în România în cadrul programului Erasmus. Circa 10% din ei erau israelieni, alţi 10% fiind francezi. Ţările arabe erau, însă, principalul furnizor de studenţi străini, pe primele locuri fiind Tunisia (cu 8% din total) şi Maroc (cu aproape 5%). Grecia era şi ea în top, 7% din totalul cursanţilor de peste hotare provenind din patria lui Homer.

Marea majoritate a străinilor erau înscrişi la facultăţile de medicină, explicaţia fiind costurile mult mai mici de şcolarizare în comparaţie cu majoritatea statelor europene, dar şi faptul că diplomele obţinute sunt recunoscute uşor pe plan internaţional. O bună parte din ei pleacă din România după ce devin oficial doctori, însă tot mai mulţi (mai ales cei din afara Europei) aleg să rămână şi să profeseze aici. Evident că primul exemplu care ne vine în minte este cel al lui Raed Arafat, însă mai sunt sute de cazuri asemănătoare. Aşa că, mai ales pentru pacienţii din marile oraşe, nu mai e de mult o surpriză să ajungă să fie consultaţi de un medic cu origini peste graniţă.

0,5% din populaţie

Se estimează că universităţile autohtone încasează anual între 20 şi 30 de milioane de euro de la studenţii străini, aceştia plătind chiar taxe ajungând şi la 5.000 de euro pe an pentru facultatea de medicină în limba engleză. Iar tendinţa ultimei perioade pare să fi fost de creştere a numărului cursanţilor – dacă în 2012 s-au eliberat 3.844 de vize de studii, în 2013 numărul acestora a ajuns la 4.707.

În total, la finele anului trecut locuiau legal în România aproape 100.000 de cetăţeni străini. 11.700 erau moldoveni, 10.400 italieni, iar 9.400 turci. Aproape 8.000 din ei erau chinezi, în jur de 5.500 germani şi 4.300 erau francezi. Comunitatea siriană şi cea de origine maghiară erau aproape egale (în jur de 3.000 de persoane), urmate fiind de cele austriacă şi americană (cu 2.000 de membri fiecare).

În mare parte, străinii stabiliţi în România sunt firi întreprinzătoare şi au studii şi calificări peste media naţiunilor din care provin. Cam cum poate fi descrisă şi o bună parte din diaspora românească. Dacă occidentalii ajung aici în general ca angajaţi în multinaţionale, turcii ori chinezii sunt mai ales oameni de afaceri. Comunitatea cea mai numeroasă, cea a moldovenilor, este probabil şi cea mai eterogenă.

Val de cetăţeni noi

Celor pomeniţi li se adaugă cei care au căpătat cetăţenia română începând din 1991 şi până în prezent – peste 300.000 de persoane. Este adevărat că cei mai mulţi dintre aceştia sunt basarabeni care au dorit un paşaport românesc care să le permită să călătorească fără vize în Europa (până în 2007) şi să se poată stabili oriunde în UE (după data aderării). Însă cel puţin câteva zeci de mii de noi cetăţeni, originari din Moldova, Turcia, Orientul Mijlociu sau China, se află azi în România şi cei mai mulţi dintre ei sunt deja bine integraţi.

Victor, de exemplu, are 48 de ani şi este doctor într-un spital din Bărăgan. S-a născut lângă Cahul, a făcut facultatea în Chişinău şi a lucrat ca medic în capitala Moldovei până acum zece ani. Când a decis că aşa nu se mai poate – salariile erau neplătite cu lunile, iar atunci când veneau, banii nu-i ajungeau nici pe departe pentru un trai decent. „Nici în România nu a fost uşor, cu toată birocraţia şi corupţia. Însă în cele din urmă am reuşit să obţin cetăţenia şi apoi un post unde câştig de vreo trei ori mai mult decât confraţii mei de peste Prut. Dar, ceea ce e şi mai important, le-am asigurat un viitor mai bun copiilor mei, care sunt acum studenţi la Bucureşti“, povesteşte el.

Victor spune că nici prin cap nu-i trece să se întoarcă acasă. „Cine ştie, poate la pensie, dar nu prea cred…“, spune el. La fel gândesc şi irakianul Ahmed sau italianul Claudio, ambii oameni de afaceri căsătoriţi cu românce şi cetăţeni români de mai mult de cinci ani. Primul nu are niciun motiv să revină într-o ţară distrusă de conflicte armate, în timp ce cel de-al doilea spune că s-a săturat de lentoarea din Italia. „Mă duc acasă în Lombardia să-mi văd familia o dată la două-trei luni. E bine, e frumos, dar e şi plictisitor, parcă nimic nu se schimbă. La Bucureşti se întâmplă mereu lucruri noi, viaţa e trepidantă, afacerile merg tot mai bine, fetele sunt frumoase“, spune el râzând.

 

0,3 milioane de persoane au dobândit cetăţenia română începând din anul 1991. Majoritatea sunt basarabeni care nu locuiesc în România, însă un număr deloc neglijabil de noi cetăţeni s-au stabilit aici şi nu au de gând să mai plece

14 mii de studenţi străini frecventau cursurile universităţilor din România în anul 2013/2014. Cei mai mulţi dintre ei erau arabi, israelieni, francezi şi greci, iar cele mai căutate facultăţi erau cele de medicină şi farmacie

100 de mii de cetăţeni străini locuiau legal în România la sfârşitul lui 2013. Moldovenii, italienii şi turcii erau cei mai numeroşi, dar şi comunităţile chineză, germană sau franceză merită să fie luate în seamă