EXCLUSIV Cum se va reface echilibrul natural. Cristian Terheș: Aceste planuri îi vor lovi direct pe europeni

Cristian Terhes, europarlamentar

Sursă: Facebook, Cristian Terhes

Invitat în podcastul HAI România, moderat de jurnalistul Robert Turcescu, europarlamentarul Cristian Terheș a vorbit despre cum se poate reface echilibrul natural, dar și ce se poate face pentru a reduce poluarea.

„Dacă te duci în Olanda, toate canalele făcute acolo sunt făcute din bani din al doilea război mondial și le-au terminat în 1950. Deci noi care am fost sub comuniști, și care începem acum să ne redresam după 30 și ceva de ani de la căderea comunismului, ei ne spun acum în felul următor: terenul arabil nu mai trebuie să îl folosești așa cum dorești, pentru că trebuie să duci la faza inițială undeva la 500 și 600 de mii de hectare.

Care vor trebui scoase din circuitul agricol și lăsate să revină la stagiul de mlaștină. 25 de mii de km de râuri vor trebui readuse în faza inițială, așa spune legea asta.”, a explicat acesta.

Cum se va reface echilibrul natural

Așadar, pentru refacerea echilibrului natural, ar trebuie să acoperim canalul Dunăre-Marea Neagră și Lacul Morii, spune Cristian Terheș.

„Astfel, noi ar trebui să acoperim canalul Dunăre-Marea Neagră, și de asemenea, Lacul Morii, care e făcut în anii 70 pentru a opri inundarea Bucureștiului, și ala trebuie demolat, pentru că acolo era mlaștină înainte. Pe de-o parte vin și spun să închidem centralele nucleare și centralele pe cărbune, pentru că sunt poluante, și să facem energie regenerabilă, energie hidro fiind considerată energie regenerabilă, și pe de-o altă parte ne spun să distrugem barajele pe care le avem pentru a produce energie hidro, pentru că trebuie să redăm pământul la forma sa inițială, până să facem barajul respectiv.

Se reface echilibrul natural, biodiversitatea, și se absoarbe mai mult dioxid de carbon decât o fac pădurile, ceea ce este total absurd, este demență totală. Dau exemplul Olandei, pentru că este al doilea cel mai mare exportator de alimente din lume după SUA, în contextul în care teritoriul român este de 4,7 ori mai mare decât teritoriului Olandei. Totuși Olanda, deși are teritoriul mai mic decât al României, voi vă dați seama ce înseamnă ca această țară să închidă mii de ferme, iar ce se produce acolo este mâncare naturală, bio.

Dacă te uiți la contractele semnate de Bill Gates cu comisia Europeană, la toată discuția cu mâncarea artificială, tipărită la printer 3D, stai să te gândești, nu aceasta este intenția lor?”, a explicat europarlamentarul în cadrul podcastului HAI România, moderat de Robert Turcescu.

Europa are nevoie de legi mai aspre în domeniul energiei

Cristian Terheș a punctat că emisiile de carbon nu au rolul de a ajuta la refacerea climei, ci de a ne schimba comportamentul, făcând referire la spusele Ursulei von der Leyen din 2019. De aceea, în Europa este nevoie de legi mai aspre, pentru ca problemele deja existente să nu se agraveze.

„Aduc aminte ceea ce a spus Ursula Von der Leyen în 2019 când a candidat să fie aleasă președintă a Comisiei Europene, citez: emisiile de carbon au un preț care trebuie să ne schimbe comportamentul. Deci obiectivul lor nu este să ajute la refacerea climei, ci să schimbe comportamentul, și cum ți-l schimbă, prin taxare, prin felul acesta de legi, nu mai poți să vinzi, nu mai poți să cumperi.

Tot felul de lucruri care în Europa vor crea dificultăți, când îi vor lovi pe oameni, pentru că nu sunt implementate legile acestea, dar când ne vor lovi în următorii ani, vor crea nu doar o problemă socială, unde cei săraci vor fi și mai săraci, toată lumea vorbește acum de creșterea consumului de energie, care poluează.”, a spus acesta.

Dependența de energie din afara Uniunii Europene

Europarlamentarul a vorbit, de asemenea, despre dependența de energie care se creează în afara Uniunii Europene.

„În contextul în care toată lumea vorbește astăzi despre creșterea consumului de energie, că facem mașini electrice, care nu poluează, cum să nu polueze. Metalele alea neferoase care sunt în baterii de unde se scot, și cu ce se scot? Păi tu vii pe de-o parte că creștem consumul de energie și de curent și pe de altă parte închizi producția de curent, pe diverse resurse, pe gaz, pe păcură, pe cărbune, și acum vii și închizi și pe hidro.

Sunt surse care spun că facem energie regenerabilă pe fotovoltaice, dar unde pui fotovoltaice, care înseamnă că scoți alte sute de mii de hectare din circuitul agricol ca să pui fotovoltaicele. Acestea produc energie undeva de la 9 dimineața, când răsare soarele, până după masă, în mijlocul zilei fiind cea mai multa producție, dar noi avem nevoie de curent electric nu când e soarele pe cer, deci se creează o dependență de energie care se creează în afara Uniunii Europene, care va fi vândută la suprapreț în UE”, a mai precizat Cristian Terheș.