Explicațiile referitoare la eșecul României de a intra în Spațiul Schengen, oferite de către oficialii români, nu au convins pe nimeni, iar românii insistă să afle exact ce s-a negociat, cine nu ne-a vrut de fapt, de ce n-am intrat și ce trebuie să facem ca să intrăm în zona de liberă circulație din Europa. O astfel de analiză a fost realizată cu ajutorul fostului șef al Serviciului de Informații Externe (SIE), Silviu Predoiu, în cadrul podcastului „România lui Cristache”, postat joi, 15 decembrie 2022, pe canalul de Youtube EVZ Capital.
Mizele ascunse ale Spațiului Schengen, explicate de fostul șef SIE – Silviu Predoiu
„Subiectul Schengen nu apare pe ordinea de zi a Consiliului European. A trecut o săptămână de când am fost refuzati în Schengen, timp în care Iohannis n-a făcut o ședință pe subiect, a ieșit și i-a certat doar pe politicieni că au îndemnat la boicot”, a spus, joi, Ionuț Cristache.
Silviu Predoiu susține ferm că oficialii români care se ocupă de politica externă sunt responsabili pentru că România nu a fost admisă în Spațiul Schengen, iar boicotul asupra firmelor austriece este o fentă creată de ei pentru că „în absența atacului asupra Austriei singurul vinovat sunt chiar ei”. Potrivit spuselor sale, Austria nu a votat împotriva România, ci a votat pentru a-și atinge interesele. Guvernul de la Viena și-a atins obiectivul să aducă la nivelul dezbaterii problema migratiei ilegale din Europa.
„Ne dădeau citate celebre, ne aminteau că eșecul este orfan, nu de asta aveam nevoie. Toți se vedeau părinți adoptivi și-au atins acest foc fără evaluare. Când s-au trezit cu surpriza au rămas în offside. Există vinovați pentru că avem desemnați, prin Constituție, demnitari responsabili de politica externă. Mi se pare că toată aceasta fentă cu apelul la boicot, venită de la oficiali, este o fentă pentru că în absența atacului asupra Austriei singurul vinovat sunt chiar ei, de asta au adoptat acest boicot.
De ce nu se duc la banca românească, habar n-au pe ce strada stau ăștia. Ne trimit să boicotăm OMV Petrom. De unde alimentăm, de la ruși, unguri, cazaci? Responsabili sunt politicienii, uitați-vă la ultimele declarații, președintele spune, după discuția cu Mark Rutte (premierul Țărilor de Jos), că susținem noi aderarea Ucrainei în UE, să nu cădeți în greșeala votului Consiliului UE, acesta are o componentă politică puternică,.
Domnul (Marcel) Ciolacu ne spune că Austria a promovat politică internă și că la acest nivel este inacceptabil, păstrând proporția el a făcut același lucru, ca Bădălău să fie propus la Curtea de Conturi. Asta este rolul organismelor internaționale să-și promoveze politica statului, politică externă este o extindere a politicii interne. Austria nu au votat împotriva România, au votat pentru interesele lor. Austria și-a atins obiectivul să aducă la nivelul dezbaterii problema migratiei. Asta este rolul, asta a făcut Polonia când a simțit nevoia. Vine domnul (Lucian) Bode și ne spune ”Ce-am făcut eu și ministrul de Interne am păzit frontiera UE timp de 11 ani”, dumneata ai fost numit acolo să ne bagi în Schengen”, a explicat Silviu Predoiu.
Topul responsabililor privind eșecul României de a intra în Spațiul Schengen
Din punctul de vedere al lui Silviu Predoiu, primul vinovat în această problemă este Klaus Iohannis, urmat apoi de ministru Afacerilor Externe și de ministrul Afacerilor Interne.
„Eu plec de la președintele Iohannis din mai multe puncte de vedere, nu s-a preocupat. Care a fost agenda de întâlniri dedicate, unde-i consilierul de politică externă? Nu mai are de trei ani de zile pentru că l-a numit ministru de Externe, îl are pe (Bogdan) Aurescu cu două funcții.
Ministerul de Externe în 2017 avea trei secretari de stat, în prezent are șase, un subsecretar de stat, un agent guvernamental, plus direcții generali, plus direcții. La nivelul acesta de delimitare a competențelor trebuie să ai un secretar și un subsecretar care să se ocupe dedicat. Ministerul de Interne si toti ceilalti care vin, europarlamentarii noștri care știu să indice vinovați la tv. Siegfried Mureșan și Victor Negrescu sunt puținii care se pricep. Dacă aveam un succes, era festival de declarații”, a adăugat fostul șef al Serviciului de Informații Externe (SIE).