Astăzi la ora 13 (14, ora Bucureştiului) jurnaliştii români au început primul drive-test cu noul model Dacia, Sandero. Pe şoseaua dintre Split şi Trogir, am putut observa la drum comportamentul vehiculului care are sarcina de a pune sub presiune mai-marii hatchback-urilor din clasa B.
Vehicule ca Renault Clio III, Ford Fiesta, Skoda Fabia, Opel Corsa sau Chevrolet Aveo au toate motivele să se teamă pentru cota lor de piaţă în acest segment, mai ales dacă avem în vedere că preţul de bază al lui Sandero este mai mic cu cel puţin 1.000 de euro decât al celorlalţi concurenţi.
Impresia lăsată încă de la prezentarea statică din această primăvară se păstrează şi după primul drive-test. Dacia Sandero este fără doar şi poate o nouă lovitură dată de grupul Renault pe piaţa auto europeană. O maşină al cărui raport calitate/preţ/prestaţii este imbatabil. Păcat că nu are în gama de propulsoare, deocamdată, şi un diesel.
Din primele impresii, după ce am testat modelul echipat cu propulsorul de 1,6 litri, pot spune că motorul este cam „leneş”, iar treapta a 5-a a cutiei de viteză poate fi întrebuinţată numai pe autostradă. Pe drumurile virajate din zona orasului Split, am putut folosi numai treapta a 3-a. Motorul este zgomotos, chiar mai zgomotos decât pe Logan, deşi este practic aceeaşi „inimă”. Poziţia la volan este cam joasă, iar maşina pe care am avut-o în teste nu era prevăzută cu sistem de reglare a scaunului şoferului pe înălţime. Cu toate acestea, pot spune că maşina nu este obositoare la drum lung, asta doar dacă faci abstracţie de zgomotul motorului. Nu mi-am putut face o idee clară privind o medie de consum, dat fiind că maşina a fost condusă pe drumuri virajate, cu schimbări dese de altitudine.
Detalii despre atuurile dar şi despre punctele slabe ale noului model Dacia puteţi afla din revista Capital care va apărea pe 25 iunie.