EXCLUSIV! Dan Bittman spune că Bill Gates a fost unul dintre motoarele furtunii de COVID-19 (VIDEO)
Renumitul artist din România a vorbit despre felul în care țara noastră a trecut prin pandemie și dificultățile cu care oamenii s-au confruntat din cauza COVID-19.
Mai mult, Dan Bittman a lansat și un atac la adresa miliardarului Bill Gates, susținând că acesta a fost „unul dintre motoarele acestei furtuni planetare”.
„Bill Gates a fost unul dintre motoarele acestei furtuni planetare. Poate cumpăra România într-o zi. Zuckerberg (apropo, tot mai mulți dintre miliardari au neveste chinezoaice), cheltuiește 100 de milioane de dolari pentru propria protecție.
Mă mir cum de nu l-a dilit cineva până acum. Fără bani nu se putea face chestia asta. Așa cred eu. Eu am fost oaia neagră a familiei, dar am crescut printre medici. La început mi-a fost frică, hai să ne protejăm, am zis, m-am spălat pe mâini, mi-am pus mască… Apoi am văzut că sunt luat la mișto de propriul guvern.
Orban fuma trabuc în Guvern cu colegii miniștri și noi stăteam ascunși. Nu puteam nici să-mi fac ziua. În martie, mi-am chemat copiii, pe Edi Petroșel, pe nașul copiilor, și am stat la o masă… și era deja ceva clandestin. Am făcut și clipuri în clandestinitate… Apoi, trimiți avioane cu români la sparanghel”, a declarat Dan Bittman în podcastul de pe canalul de YouTube al EVZ Capital.
Dan Bittman a criticat și modalitatea în care autoritățile au limitat activitățile artiștilor
Mai apoi, Dan Bittman a criticat și modalitatea în care autoritățile au limitat activitățile artiștilor pe timp de pandemie, fără să le ofere o alternativă.
„Am fost un om corect, am purtat mască. Dar atunci m-am prins că nu e chiar așa… Acum ne pun să ne spălăm împreună, să ne încălzim împreună. Pe mine, de fapt, m-a enervat un singur lucru: faptul că mi-au luat dreptul la muncă fără să-mi dea nimic în schimb. Nici până astăzi – deși și doamna Ghorghiu și doamna Turcan și alte doamne s-au lăudat că ne ajută – eu n-am primit nimic. Banii promiși n-au venit. Am încercat ceva pe fonduri europene, program care a fost mutilat de pe o zi pe alta. Vorbesc despre artiștii liber profesioniști… nu de cei angajați. Ne-au lăsat să murim. N-am murit, ghinion…
Am fost luat la țintă, sunt structuri care cu asta se ocupă, sunt structuri de postaci care, dacă deviezi de la ideile unui partid, cel de guvernământ, pac, vin și scriu despre tine că ai furat, că ești curvar, că nu mai știu ce… Culmea, asta i-a influențat și pe unii colegi de breaslă, în sensul că m-am trezit acuzat că sunt criminal și că acest lucru se va afla… Unii și-au cerut scuze, asta pentru mine e un gest de bărbăție și de educație”, a completat Dan Bittman.
Nu a vrut să tacă din respect pentru cei ce au murit la Revoluție
Acesta a ținut să sublinieze că libertatea rămâne un principiu de bază și nu a vrut să tacă „din respect pentru cei ce au murit la Revoluție”.
„Nu mă interesează să ajung la sursă, dar a fost, la un moment dat, statul versus cetățean. Statul este foarte atent cu cei ce vorbesc altfel decât cei înregimentați. Lui îi e frică și de buturuga mică… Problema este că nimeni nu răspunde pentru nimic, nici pentru greșeli… A fost un domn ministru al sănătății, pe vremea acelor grave arsuri, a incendiilor ucigașe din spitale, care a venit cu un ghiozdănel, și a plecat cu același ghiozdănel. Și nu a răspuns pentru nimic dintre toate crimele care s-au întâmplat. Că au fost din incompetență, că nu, din punctul meu de vedere sunt crime. Măcar o anchetă… În România, totul este la ghici…
N-am tăcut din respect pentru cei ce au murit la Revoluție. Pentru mine a rămas libertatea ca și principiu de bază. În pandemie, n-am mai scris nimic, acum încep să-mi revin… Pentru noi libertatea înseamnă mult mai mult decât toate computerele și telefoanele din lume. Dacă tăcea Coposu, cine mai era? Coposu nu a fost vreun bogătan excentric care a vrut să afle cum e să stai 18 ani în închisoare. Dacă nu o să mai crească oameni precum Corneliu Coposu… S-a creat o crevasă între generații, doar că cei care guvernează o să fie puși în situația de a-și urmări proprii copiii, iar ei, copiii, trebuie să se adapteze la legile proaste care se dau acum…
M-a chemat un prieten la un șpriț și mi-a zis că m-a turnat la Securitate. Nu mi-ai făcut nici un rău, i-am zis. Și am rămas prieteni. Acum este mare om de afaceri. Mulți au fost trimiși afară sub acoperirea că au fugit, apoi s-au întors cu know how, acum se află în poziții bune, în fine”, a mai spus Bittman.
Dan Bittman susține că statul a devenit un fel de călău
Revenind la pandemie, artistul a spus și că statul „a devenit un fel de călău” și se aștepta ca autoritățile să fie mai aproape de popor.
„Statul dintr-odată a devenit un fel de călău. M-aș fi așteptat să vină mult mai aproape de popor. Dacă aș fi fost lider, aș fi mers eu, aș fi mers zilnic, alături de poporul meu, cu orice risc. De ce are numai el (statul) dreptate?
Internările cu forța. De ce să nu facă autopsie? Nu trebuie să știu de ce ai murit? Totul e pe bani, mulți de la tv erau plătiți greu. Eu nu îi spun poporului român cum trebuie să trăiască. Eu ies odată la un an, dar cei plătiți care apăreau zilnic pe bani mulți și-au pierdut orice credibilitate. Totul e pe bani…
Eu zâmbesc și acum pentru că sunt în continuare persona non grata în unele televiziuni… După pandemie, am repurtat o mare victorie, în sensul că au venit cel puțin 100 de oameni care mi-au strâns mâna ca să îmi spună că gândesc ca mine și mă felicită că am ieșit cu acele păreri. Vreau să fiu foarte clar: vaccinul nu este tratament. Ignorarea unor soluții… unor tratamente… asta nu se poate… Nu erau blocați în proceduri, nimeni nu te blochează. Ei blocau procedurile… Dacă voiau să ne omoare, ne omorau cu un virus serios, nu ca ăsta. În laboratoare îl faci oricum”, a completat artistul.