Dan Voiculescu a oferit un răspuns scurt, dar foarte amplu în fapt. Provocat să spună ce animal îi vine în minte când aude următoarele nume, iată ce a răspuns.
Traian Băsescu… un câine maidanez.
Klaus Iohannis… un cuc.
Viorica Dăncilă… nu-i foarte potrivit sa comparăm o doamnă cu un animal.
Am abordat și teme interesante pentru România de astăzi, iar răspunsurile sunt pe măsură. Pentru mai multe detali, cumpărați Revista Capital.
Interviu cu profesorul Dan Voiculescu
Este România un stat puternic astăzi?
Este și nu este. Putere intrinsecă are pentru că, alături de Polonia, dispune de o poziție geostrategică excepțională și de resurse naturale semnificative. Dar problemele României apar pentru că nu știe să-și folosească puterea metodic, echilibrat, concentrată pe obiective strategice.
Pe harta Europei politice, România nu se aude. De ce nu? De ce am ajuns așa?
Pentru că nu am știut să ne fructificăm atuurile și, dacă ne cercetăm cinstit firea, vom observă că, de foarte mult timp, nu mai suntem capabili să ne asociem, să construim împreună, nu unul împotriva celuilalt. Am mai vorbit și cu alte ocazii de sindromul “caprei vecinului” pe care comunismul l-a accentuat. Asocierile forțate ne-au făcut să ne pierdem încrederea în orice proiect comun. Suplimentar, între 2004 și 2014, am fost conduși de un regim care a aplicat permanent principiul divide et impera. Răul a fost făcut, însă nu este ireversibil. Pas cu pas, prin efort și exemplu personal, ne putem convinge vecinul, colegul, concurentul să-și transforme invidia în interes constructiv. Cum facem asta? Arătându-i, cu argumente concrete, raționale, ce are de câștigat dacă se asociază cu noi sau, cel puțîn, dacă nu-și pierde timpul să ne împiedice. Invidia pare o boală națională, dar concentrarea sistematică pe un interes comun poate fi un antidot eficient.
Ce-i lipsește României astăzi că să conteze din nou?
Conducători înțelepți, o strategie coerentă de refacere a coeziunii sociale și de exploatare eficientă a propriilor resurse. Știu, pare irealizabil. Dar uitați-va în jurul nostru, la statele care au reușit pentru că au gândit și au aplicat un proiect de țară care n-a fost niciodată sabotat din interior. Cei 50 de ani de comunism și încă zece ani de regim Băsescu, în care românii au tratați că niște instrumente folosite în planurile inepte ale unor lideri fără viziune, ne-au afectat încrederea în noi. Așa a apărut refugiul în bășcălie, că un mecanism defensiv: “nu suntem buni de nimic, n-avem ce face, hai să radem de noi, măcar așa să fim în tabăra celor care rad.” Să nu fiu greșit înțeles,cred că simțul umorului ne-a salvat în multe ocazii, dar totuși, noi, românii, nu suntem o glumă. Și ar trebui să avem curajul de a ne mai lua și în serios.
Nici în sport nu prea mai contăm. Ce ar trebui făcut că să redevenim măcar ce am fost? Trăim din excepții…. Cristina Neagu, Simona Halep…
Nu e niciun secret. Să investim în baze sportive de calitate, cât mai multe și cât mai accesibile copiilor, și să ne concentrăm pe educația vocațională. Pentru a fructifică un talent, trebuie să afli de existența lui. Cu cât vom descoperi mai repede talentele copiilor noștri cu atât vom avea mai mult timp să le cultivăm și să obținem performanțe notabile.
Vezi și EXCLUSIV! Am aflat cum a făcut Dan Voiculescu primul milion de euro și cine este de fapt proprietarul Antenelor
Cartea și filmul care l-au inspirat pe Dan Voiculescu
„Au fost mai multe cărți, în funcție de vârstă. În copilărie Robinson Crusoe și Contele de Monte-Cristo, apoi, în tinerețe, Papillon (atât cartea, cât și filmul cu Steve McQueen și Dustin Hoffman, mi-au lăsat o puternică impresie – cumva, destinul lui Henri Charriere m-a urmărit toată viață), ulterior, mai mult tratate de specialitate (economie, comerț internațional) iar în ultimii ani o lectură intensă a fost Jurnalul Fericirii, Nicolae Steinhardt. Despre filme, primul care îmi vine minte ar fi Invincibilii, Intouchables, o producție franțuzească de acum 7-8 ani despre relația dintre doi oameni foarte diferiți, care se influențează profund unul pe altul. A apărut, de curând, și o varianta americană a poveștii”.
Vezi tot interviul în Revista CAPITAL.
