Demiterea guvernului social-democrat condus de Viorica Dăncilă și pregătirile care se fac pentru instalarea unui cabinet de altă culoare politică, precum și numeroasele acuze reciproce, între cele două tabere politice, privind starea economiei naționale, au creat un context de instabilitate și incertitudine pe piață.
Pentru a afla o opinie cât se poate de avizată cu privire la dinamica monedei naționale, a economiei și a condițiilor generale economice, în perioada următoare, Capital a realizat un interviu în exclusivitate cu Daniel Dăianu, academician și fost ministru de Finanțe, care a realizat o analiză critică, dar obiectivă, a contextului economic actual.
Capital: A căzut guvernul Dăncilă – ce impact va avea asupra monedei naționale?
Daniel Dăianu: Nu s-a văzut o reacție puternică, nervoasă pe piață, deși presiuni au fost. Cum este firesc, piețele așteaptă să vadă ce se va întâmpla, cum va arăta noul guvern și ce va face; suprareacțiile nu se justificau deci. Și mai este ceva, schimbări de guverne se produc nu arareori în Europa, înăuntrul UE, în lume. Nu este un cap de țară nicăieri. Ce contează pentru piețe, pentru actorii economici autohtoni și externi, pentru cetățenii români, în ultima instanță este ca deciziile de politică economică să fie adecvate momentului și contextului intern și internațional, să apere stabilitatea economiei. Dacă deciziile nu sunt potrivite, crește mefiența; dacă sunt raționale, așezate, dimpotrivă.
Capital: Dar va veni un guvern de altă culoare politică, cu accente liberale.
Daniel Dăianu: Pentru piețe contează propensiuni de filosofie economică, dar în condițiile de acum ce importă de departe cel mai mult este evitarea unui derapaj major al execuției bugetare, îndreptarea unor erori. Vedeți că și guvernul Dăncilă a fost obligat să renunțe la prevederi din Ordonanța 114, care, de exemplu, conținea acea năstrușnicie care lega taxa pe active bancare de rata de politică monetară, de-a dreptul un nonsens. Era ca și cum Ministerul de Finanțe, fie și indirect, stabiliea rata de politică monetară. Și dacă ar fi rămas guvernul căzut prin moțiune, tot ar fi fost obligat să judece cu mare grijă bugetul pe 2020, pentru a ține lucrurile sub control. Nu poți merge cu nonșalanță spre deficite de peste 4% din PIB, apoi către 5%, decât dacă nu înțelegi la ce riscuri expui economia și, implicit, moneda națională. Când ai presiuni foarte mari pe bugetul public din cauza resurselor proprii foarte joase (venituri fiscale în jur de 26% din PIB) și a angajamentelor asumate de creșteri de venituri ale bugetarilor (inclusiv pensii), ce ar duce deficitul bugetului consolidat la peste 5,5% în 2021 și la cca 7% în 2022, admițând ca nu poți avea o creștere masivă de venituri fiscale într-un timp relativ scurt, nu ai voie să te joci cu focul. Și este o încălcare flagrantă a principiului de prudențialitate fiscală/bugetară să construiești un buget pe venituri incerte la o asemenea scară.
Deficite ale bugetului mari, deficite externe în creștere pun presiune pe moneda națională, pe Leu. România nu se confruntă cu deficite externe de două cifre, precum în anii 2007-2008, când media deficitului de cont curent a fost de peste 12% din PIB; în acest an vom avea probabil în jur de 5,5% din PIB (față de cca 4,6% în 2018) și finanțarea nu este încă problematică, chiar dacă acoperirea prin investiții directe s-a diminuat în ultimii ani, fiind puțin peste 50% anul trecut. Dar România are o situație singulară în regiune; economiile cu care ne comparăm de obicei (Cehia, Ungaria, Polonia) practic nu au deficite de cont curent. Aceste dinamici se cuvine să ne preocupe și deciziile trebuie să fie bine gândite.
Nu se înțelege adesea că o deviere considerabilă a execuției bugetare nu poate fi contrabalansată pur și simplu de întărirea politicii monetare, care ar avea efecte perverse; în mod ironic, ar accentua deficite comerciale și ar duce la creșteri de dobânzi pe piața monetară ce ar afecta stabilitatea financiară—cel puțin prin faptul că ar lovi capacitatea de rambursare a împrumuturilor. Un deficit bugetar excesiv nu poate fi contrabalansat eficace decât de o corecție a sa; politica monetară are eficacitate limitată.
Capital: Cum ar fi afectată percepția economiei din perspectiva investitorilor?
Daniel Dăianu: Ținerea sub control a deficitului bugetului public, repet, este misiunea principală a guvernului următor. Reforme structurale trebuie să aibă loc, pentru a mări potențialul de creștere durabilă a economiei, dar acestea reclamă timp și vor putea fi aplicate mai cu îndrăzneală de un guvern rezultat din alegerile parlamentare. Iar noi avem o mare urgență acum, care trebuie să își găsească un răspuns nu într-un viitor nedefinit. Aici nu am un fix eu, ci este o realitate că avem o problemă bugetară majoră, care este legată nu atât de dimensiunea datoriei publice (în jur de 35% din PIB) ci de presiuni pe flux, pe venituri și cheltuieli, pe care le-am subliniat mai sus.
Controlul deficitelor bugetare ar ajuta și controlul deficitelor externe. Investitorii interni și străini vor o economie stabilă, predictibilitate fiscală; trebuie să aibă încredere în economia noastră. Cetățenii români vor stabilitate și evitarea unor corecții dureroase. Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat între anii 2010-2012… Mai ales că trăim vremuri când incertitudinile sunt foarte mari – războaie comerciale și valutare, contenciosul legat de Brexit, conflicte militare. Avem și politici neconvenționale ale băncilor centrale mari, care au influență asupra mersului economiilor emergente.
Cu Leul nu se poate jongla
Merită să mai accentuez ceva, care nu apare clar în discuții publice: ce se poate face în economii puternice, ale căror bănci centrale emit monedă de rezervă (USD, euro, Yenul), cele mai multe economii emergente, între care și cea românească, nu pot practica. Leul nu este o monedă de rezervă și de aceea politici prudente sunt mai necesare la noi, fie România stat membru al UE.
BNR, de pildă, nu se poate angaja într-o depreciere puternică a leului pentru a stimula exporturi și pentru a descuraja importuri; ar putea fi reinflamat procesul inflaționist, ar fi afectată încrederea în leu; inflația înaltă lovește cetățenii cei mai nevoiași. Încrederea în moneda națională este un bun public esențial pentru stabilitatea economică. În Ungaria, deprecierea forintului este acceptată întrucât are o stare considerabil mai bună a balanței externe (chiar dacă datoria sa publică este dublă în raport cu cea a României).
Ca să închei, economia noastră nu este amenințată de prăbușire, cum unii avântați în retorica de campanie electorală au afirmat. Dar există pericole și trebuie să operăm corecții ale execuțiilor bugetare, pentru a evita situații foarte complicate. Aceste corecții nu înseamnă să tai venituri (salarii și pensii) în 2020, iar cum unii se grăbesc să spună, ci să procedezi la un alt calendar de aplicare a unor măsuri, să pui în acord cheltuielile cu resursele bugetului. Aceasta ar fi o dovadă de luciditate și responsabilitate față de cetățeni, față de economia noastră. Apărarea leului, ca ”bun național” și simbol al stabilității economiei depinde de construcția bugetului. Este și o premiză pentru a realiza pași necesari în atingerea dezideratului de aderare la zona euro, dacă dorim să fim luați în serios de partenerii din UE, de instituțiile europene.
