Ceea ce părea un apel la pace făcut de ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a devenit muniție de propagandă pentru presa rusă.
Invitat la România lui Cristache, expertul în spațiul ex-sovietic, profesorul universitar Armand Goșu, a văzut cum au fost reflectate declarațiile oficialului român în presa de la Moscova.
“E preluat de presa rusă, că un reprezentant NATO zice… De ce face declarațiile astea mi-e greu să înțeleg. Ceea ce într-un fel ne face unici pe noi în cadrul NATO, în cadru UE. Domnul Dîncu, nu neapărat că s-ar pricepe la armată, la strategie, la geopolitică, dar e un om care degajează ceva competență.
Denotă faptul că nu înțelege despre ce e vorba. (…) Sau s-ar putea să fie ceva mai adânc, s-ar putea să fie ceva în sistem românesc militarizat, semi-militarizat, o neîncredere în Ucraina și o simpatie pentru Rusia, pe care am observat-o în primul moment al războiului. Dar lucrurile s-au mai echilibrat prin aprilie când s-a văzut că Ucraina nu pică.
Dar mă întreb, decidentul român, experții români, chiar nu sunt în contact cu polonezi, cu americani, cu britanici? Parcă vorbesc o altă limbă, parcă descriu o altă realitate.”, își exprimă nedumerirea profesorul universitar.
De ce nu poate fi dat jos Putin?
„Sunt destui care sprijină și sunt foarte mulți care nu sunt de acord. Însă a nu fi de acord este un act personal, un act absolut individual, cum îți trăiești religia. Oamenii ăștia chiar dacă nu cred în Putin, n-au suficient curaj să iasă.
Vorbim de societăți atomizate, societăți care nu reușesc să-și creeze nici cea mai mică coeziune în jurul unor puncte comune. Eu și cu dumneavoastră acceptăm că este un război criminal și ieșim în stradă. Dacă pe dumneavoastră vine poliția să vă aresteze, eu sar și vă apăr.
De asta ce se întâmplă în Daghestan, mai seamănă cu o societate normală, tipul de agregare socială e altfel, pe când în Rusia, generații întregi au fost stoarse prin malaxorul social și nu ai decât tipul ăsta de agregare familială.”, explică Armand Goșu.