Dacă prima ediție a emisiunii realizate de Denise Rifai a bătut chiar și PRO TV, după cum a scris Capital în exclusivitate, ediția de ieri a fost și sub PRO TV și sub Antena 1.
Ca și dățile trecute, emisiunea lui Denise Rifai vine pe un val de audiență extrem de bun, fiind difuzată după serialul turcesc ce înregistrează un rating uriaș. Finalul episodului a avut, pe publicul urban, un rating uriaș de 6,5 puncte.
Conform datelor de audiență consultate de Capital, după primul sfert de oră, „40 de intrebari cu Denise Rifai” se dusese deja sub 3 puncte de rating, pe publicul urban general.
Pe segmentul național de publicul, serialul turcesc a terminat cu o audiență de 7 puncte de rating, lider absolut în clasament, peste PRO TV și Antena 1 la ora aceea. În următorul sfert de oră, emisiunea lui Rifai a debutat cu 4,1 puncte de rating, un pic peste PRO TV, dar mult sub Antena 1, care avea 5,8 puncte de rating.
Invitat la emisiunea „40 de intrebari cu Denise Rifai”, la Kanal D, Gică Popescu, unul dintre cei mai iubiți sportivi ai României, a facut dezvăluiri emoționante, a povestit despre momente extrem de sensibile din viața sa, precum cel al mortii tatălui său. A relatat despre perioada dificilă a detenției, despre prietenia stransa cu Gheorghe Hagi, a oferit detalii neștiute până acum din „vestiarele” istoriei fotbalului românesc.
Cu siguranta, cel mai negru moment din viata marelui sportiv a fost cel legat de moartea tatălui său. Gică Popescu se afla în spatele gratiilor în acele momente cumplite și a aflat despre tragicul eveniment de la soția sa.
„Era schimbată la fata si a zis atat: <a murit tata>. Cu trei zile în urmă, socrului meu îi fusese rău, avusese o problema de sănătate si eu am zis ca e vorba de socrul meu. Am intrebat care tata, iar ea a spus <tata de la Calafat>. Eu vorbisem cu tatăl meu cu o seară înainte și făceam planuri să mergem la pescuit cand se termina toata povestea, și am stat cred ca 15-20 de secunde, nu puteam sa asimilez informația. Îmi era imposibil să cred ca un om cu care vorbisem seara trecuta murise. M-am prăbușit pe scaun și am început să plang in hohote”, a povestit, vizibil marcat, Gică Popescu.