În episodul de marți, invitații podcastului ”Brigada mobilă-drumul spre adevăr” au vorbit despre un detaliu important în cazul crimei de la Sibiu. Despre ce este vorba?
Detaliul care aruncă în aer crima de la Sibiu
Crima de la Sibiu. În episodul de marți, 14 noiembrie, al podcastului ”Brigada mobilă-drumul spre adevăr”, difuzat pe canalul de YouTube HAI România, Alecu Racoviceanu a adus în discuție cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu.
Alecu Racoviceanu l-a avut drept invitat pe Daniel Ionescu, cel care a vorbit despre noutățile acestui caz. În aceeași emisiune a mai fost invitat și colonelul (r) fost director al Institutului Național de Criminalistică, Crișan Lazureanu.
Daniel Ionescu a precizat că cei trei vinovați pentru decesul omului de ar fi avut un apartament în zona în care s-a produs crima.
”Se știe că cei trei criminali ar fi avut un apartament în zona aia închiriată. Deci tot, rețeaua de informatori, toată lumea s-a activat”, spune acesta.
Ulterior, el a fost întrebat dacă se confirmă ipoteza potrivit căreia criminalii au pândit victima dintr-o clădire nelocuită. Daniel Ionescu a precizat că, din informațiile pe care le are, au fost ridicate câteva mucuri de țigară din podul casei.
”Deci din ce informații am eu, s-au ridicat din podul casei niște mucuri de țigări. Cel puțin unu. Deci asta este cu siguranță altul decât cel de pe stradă. Despre care s-a vorbit”, mai arată acesta.
Poliția nu a declanșat năvodul
Invitatul lui Alecu Racoviceanu a scos la iveală un factor important în acest caz. Potrivit lui, evenimentele care s-au petrecut în urma anunțării la 112 sunt foarte interesante.
Acesta spune că IPJ-ul din Sibiu se afla la 500 de metri distanță de locul în care omul de afaceri era omorât în bătaie. El adaugă că la locul respectiv au apărut doi polițiști tineri care sunau la interfonul casei respective. Ei au ajuns la locație la:
- 10 minute după ce au plecat criminalii
- 25 de minute după ce au fost văzuți pe alee
Pe fond, Daniel Ionescu spune că nu înțelege motivul pentru care poliția nu a declanșat năvodul. Potrivit lui, acesta este primul lucru pe care poliția trebuia să-l facă.
”Dar ar fi interesant să facem un pic filmul primului moment al anunțării la 112.
Din informațiile mele au venit, cu toate că sunt la vreo 500 de metri, IPJ-ul e la vreo 500 de metri distanță de locul respectiv, au venit cam la 10 minute 2 puști din poliție care sunau la interfon.
Deci n-au venit nici să spargă ușa, nici să sară gardul, nici să vină cu mascați. Toată lumea știau că acolo un om era omorât în bătaie în casă. Și jefuit.
Dacă luăm în calcul momentul când au ajuns ei, deci la 10 minute după ce ăștia au plecat, 25 de minute când au fost surprinși pe alee. Deci în acel moment, nu înțeleg de ce poliția IPJ, IPJ-ul Sibiu, n-a declanșat năvodul. Deci acela era primul lucru care trebuia să se facă”, spune invitatul din episodul de marți al podcastului ”Brigada mobilă-drumul spre adevăr”, difuzat pe canalul de YouTube HAI România.
Ce este năvodul?
Imediat după declarațiile lui Daniel Ionescu, Alecu Racoviceanu a explicat ce înseamă, de fapt, năvodul.
”Năvodul, trebuie să spunem, este un tip de operațiune, de urmărire, fie a unei mașini, fie a unui suspect”, arată el.
La rândul său, Daniel Ionescu a spus că ”este un sistem unde se fac niște cercuri în afară, care se strâng spre interiorul locului faptei”.
În urma explicației, el a subliniat că nu s-a întâmplat deloc acest lucru în cazul crimei de la Sibiu.
”Nu s-a întâmplat absolut nimic. Nimic, nimic din toată chestia asta”, a precizat invitatul.
Întregul podcast poate fi vizualizat AICI.