Și ca să se asigure că modificările aduse la Ordonanța 14 își vor produce efectele, PSD a trecut-o și prin Parlament și a transformat-o în lege, lăsând PNL practic fără arme.
„Ordonanța 24 din 2019 dată de PSD lasă posibilitatea furnizorilor privați de sănătate de a avea acces nelimitat la fondurile CNAS, dar cu o diferența majoră: serviciile prestate NU mai sunt gratuite, iar furnizorul privat poate obliga pacientul să plătească servicii medicale care până acum erau gratuite! Cel mai elocvent exemplu este cel referitor la laboratoarele de analize medicale: în România peste 90% din laboratoare sunt private. Până la această ordonanț,a CNAS făcea contracte cu aceste laboratoare, dar îi obliga să presteze GRATUIT pentru pacientul român asigurat. Prin ordonanța Pintea se dă posibilitatea că furnizorii de servicii de laborator să perceapă coplata, adică bani de la orice pacient care până acum beneficia de gratuitate!!! Efectul este că se va tăia sau îngreuna accesul la serviciile medicale pentru câteva milioane de oameni!!! Aceeași explicație este valabilă și pentru ambulatorii (care la fel în proporție covârșitoare sunt private). Până acum, acestea dădeau consultații de specialitate GRATUITE. Efectul este identic: se taie accesul la servicii medicale a celor care nu-și vor permite să plătească în plus către furnizorii privați.”, avertizează Lucian Duță, medic și fost director al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Ministrul Victor Costache vrea să crească accesul pacienților la serviciile medicale și să reducă listele de așteptare
În momentul de față pe site-ul Ministerului Sănătății se află în transparență decizională un nou proiect de OG care aduce câteva modificări suplimentare la legea sănătății, dar cu rolul de a sprijini pacienții care au nevoie acută de ajutor medical și care nu mai au loc în spitalele de stat, cum este cazul bolnavilor de cancer. Noul ministru al Sănătății, Victor Costache dorește că prin modificările aduse la legea sănătății să echilibreze practic balanța.
Așadar prin nouă modificare, furnizorii privați sunt puși exact pe același plan cu spitalele publice, deci pot accesa oricând din fondurile cuprinse în programele naționale de sănătate. Prin recalcularea costului mediu pe pacient și introducerea decontărilor specifice pentru serviciile medicale din cadrul anumitor programe naționale de sănătate, se va reuși creșterea accesului asiguraților la serviciile medicale incluse în PNS curative (boli grave: cancer, dializă etc), în cadrul cărora se vor introduce noi acțiuni care vor acoperi tratamente pentru afecțiuni pentru care până acum se pleca din țară prin Formularul E112.
„S-a creat o confuzie gravă în anumite articole de presă, dezinformare pe care o combatem cu hotărâre: în cadrul Programelor Naționale de Sănătate NU se va percepe coplata, din contră Comisiile de Specialitate ale Ministerul Sănătății lucrează în prezent la fundamentarea tarifelor care să reflecte costurile reale per pacient.
În concluzie, noul act normativ nu reprezintă nicidecum „privatizarea sănătății”, ci dimpotrivă, în absența unei mult așteptate legi a asigurărilor voluntare de sănătate, se încearcă în acest fel, creșterea accesului asiguraților la serviciile medicale și reducerea listelor de așteptare”, a declarat ministrul Victor Costache pentru Capital.
Plătim contribuții infime la sănătate! Cum este în Germania
În momentul de față, în România, doar 3 milioane de români plătesc asigurări de sănătate. Procentul alocat CASS este, însă cel mai mic din Europa, doar 10% din salarii foarte mici, multe fiind înregistrate că minim pe economie. În Germania, de exemplu, se rețin 14,7% contribuții la sănătate pentru sistemul de stat din salarii cu mult mai mari. Iar cei care vor servicii suplimentare și rapide își pot achiziționa și o asigurare privată, complementară.
În România banii strânși la buget din contribuțiile CASS, sunt așadar extrem de puțini, mai ales că trebuie să susțină și asigurații scutiți de la plată, cum este cazul copiilor, bătrânilor și altor categorii defavorizate. Acesta este și unul dintre motivele pentru care serviciile medicale oferite în momentul de față nu se ridică la nivelul celor din vest. În perioada următoare, ministerul Sănătății ia în calcul și introducerea unor asigurări de sănătate complementare, care să ofere servicii medicale suplimentare, de calitate superioară celor care plătesc în plus.
„Trebuie să stopăm fenomenul plicului în spitale și a abuzurilor clinicilor private, atunci când este cazul”, a subliniat ministrul Victor Costache, care speră să reformeze sistemul de sănătate în România și să-l aducă în timp la un nivel occidental.