Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF), la presiunile Ministerului de Externe și în urma unei decizii luate de Comisia Europeană(CE), urmează să modifice legislația în așa fel încât o nouă explozie a tarifelor RCA nu va mai putea fi evitată. Practic, se revine la situația din perioada în care Astra și Carpatica Asig au dat faliment, lăsând în piață concurența, care a majorat tarifele și cu 200%. Singura diferență față de acea perioadă ete că, astăzi nu avem un lider de piață care să fie în administrare specială sau în lichidare. Însă nici această a doua condiție nu este deloc imposibil de îndeplinit.
Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF), la presiunile Ministerului de Externe și în urma unei decizii luate de Comisia Europeană(CE), urmează să modifice legislația în așa fel încât o nouă explozie a tarifelor RCA nu va mai putea fi evitată. Practic, se revine la situația din perioada în care Astra și Carpatica Asig au dat faliment, lăsând în piață concurența, care a majorat tarifele și cu 200%. Singura diferență față de acea perioadă ete că, astăzi nu avem un lider de piață care să fie în administrare specială sau în lichidare. Însă nici această a doua condiție nu este deloc imposibil de îndeplinit.
Concret, în urma unui avertisment primit de la Comisia Europeană încă din vara lui 2018, ASF a elaborat un proiect pentru modificarea normei 20, care reglementează mare parte din activitatea legată de RCA. Practic, în forma primită de jucătorii din piață și consultată și de Capital, ASF preia integral modificările cerute de CE. Pe scurt, aceasta va însemna că mare parte din măsurile de siguranță pe care ASF le luase, după criza RCA din 2015-2016, penrru a evita o nouă situație similară, dispar sau își pierd mult din importanță.
În primul rând, firmele de asigurare nu vor mai fi obligate să notifice ASF cu 60 de zile înainte de a decide modificarea tarifelor. În al doilea rând nu mai există limitări în ceea ce privește nivelul coeficienților de majorare a primei folosiți de către asigurători în calculul tarifului RCA. În al treilea rând, se elimină plafonul pentru ponderea cheltuielilor administrative în tarifele RCA. Doar această prevedere ar putea genera o creștere substanțială a prețului, în condițiile în care asigurătorii mergeau pe cheltuieli administrative (salariile angajatilor, sediile firmei, cheltuieli logistice, cheltuieli dem marketing etc) de până la 40%, iar norma le-a limitat la doar 25%.
Tariful de referință se rupe și mai mult de realitate și devine aproape inutil
Extrem de important, firmele de asigurare sunt libere iar să foloseacă, la stabilirea tarifului, mai multe segmente de clienți. În ultimii ani, ei erau obligați să folosească doar segmentele definite pentru tariful de referință calculat de ASF, adică categorii de clienți segmentate doar în funcție de vârstă și de capacitatea cilindrică a motorului. Așa cum puteți vedea mai jos, proiectul de modificare dă voie asigurătorilor să utilizeze și alte segmente, dacă ele sunt relevante. Un prim efect va fi, cel mai probabil, revenirea la sancționarea prin preț a șoferilor care conduc în zone cu frecvența daunei mare, cum sunt, de obicei marile orașe.
De asemenea, firmele de asigurare nu mai sunt obligate să calculeze și să transmită ASF cheltuielile de vânzare, acesta find un alt factor care poate permite majorarea fără limită a tarifului.
Practic, în aceste condiții, tariful de referință calculat de ASF, care și așa era decalat față de realitatea din piață, după cum a mai arătat Capital, acum se va rupe complet de piață. Practic, își vca pierde utilitatea, cu o singură excepție. ASF nu are intenția să elimine din legislțaie și așa numitul factor N și ar fi negociat cu CE păstrarea acestei prevederi. În aceste condiții, tariful de referință va fi util în cazuri extreme. Factorul N este conceput pentru a evita tarifarea exagerată pe anumite segmente. Atunci când media celor mai bune trei prețuri primite de un client de RCA depășește tariful de referință cu mai mult decât valoarea factorului N, respectivul client va fi preluat de Biroul Asigurătorilor Auto(BAAR), care îl va repertiza către un asigurător la un tarif pe media pieței.
ASF își pierde sistemul imunitar, companiile mari joacă la așteptare. Deja vu 2015
Practic, în aceste condiții ne întoarcem la ecosistemul din 2015, înainte de falimentele Astra și Carpatica. După ce legislația va fi modificată, marilor companii multinaționale nu le mai rămâne decât să aștepte ca unul dintre marii jucători pe piața RCA (City Insurance și Euroins) să înceapă să aibă probleme. De altfel, în piață se vorbește deja despre situația complicată de la City Insurance, care ar putea ajunge sub plan de redresare sau chiar mai rău. După ce acest lucru se va întâmpla, nu va mai rămâne decât ca celelalte firme de asigurare să facă ce au făcut ți în 2015, adică să crească masiv tarifele. Atunci, singura formă de temperare a prețurilor găsită a fost palfonare prin lege, decisă de guvernul Cioloș. Acum, acest lucru nu mai este posibil, având în vedere că CE a declanșat și pentru plafonarea din 2016 procedurile de infrigement. Limitările prin tarif de referință și prin plafoane pentru chletuieli și segmente veniseră tocmai pentru a înlocui plafonarea într-o formă care să fie agreată și de CE. Erau, practic, sistemul imunitar prin care ASF ar fi putut evita o noupă explozie a tarifelor. Odată retrase, va fi liber la majorări, într-o piață care, deși se vrea cât mai liberă și se crede cât mai deschise trăiește exclusiv din obligativități impuse prin lege românilor, cum este și cazul RCA.
Principalele modificări propuse la norma 20:
1. Se abroga – Art. 1 alineat (1) „Prezenta norma reglementeaza: k)criterii de risc, indici de incarcare, coeficienti de majorare si/sau corectie ori alte instrumente de ajustare utilizate in calculul tarifului de prima. „
2. Art 3 alineat (1) „Asiguratorii pot practica asigurarea RCA pe teritoriul României daca indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
g)desfasoara activitatea de incheiere a asigurarii obligatorii RCA la:
– se abroga – (i)sediile principale sau secundare proprii sau ale intermediarilor de asigurari;
– se abroga (ii)sediile principale sau secundare ale asiguratilor ori ale potentialilor asigurati persoane juridice;”
– se abroga (iii)domiciliul sau, dupa caz, resedinta asiguratilor ori a potentialilor asigurati persoane fizice;
3. Se abroga – Art. 6 alineat (2) „Asiguratorii RCA transmit A.S.F., in termen de 30 de zile de la data autorizarii, dovada calitatii de membru BAAR.”
4. Se abroga – Art. 11 alineat (2) „Asiguratorii RCA notifica A.S.F. cu privire la intentia de modificare a tarifelor de prima cu cel putin 60 de zile inainte de perioada in care acestea pot fi practicate.”
5. Se abroga Art. 11 alineat (13) „Asiguratorii RCA efectueaza trimestrial analize privind nivelul cheltuielilor administrative si de vânzare inregistrate si adopta masurile necesare pentru asigurarea respectarii prevederilor art. 18 alin. (4) din Legea nr. 132/2017.”
6. Se abroga Art. 11 alineat (16) „Asiguratorii RCA utilizeaza in calculul tarifelor de prima aceleasi segmente de riscuri omogene care sunt utilizate in calculul tarifului de referinta.”
7. Se propune modificarea Art 11 alineat (17) Asiguratorii RCA pot solicita A.S.F. includerea in calculul tarifului de referinta a altor segmente de riscuri omogene cu justificarea necesitatii utilizarii acestora.
8. Art. 13 – Informatiile prezentate potentialilor asigurati
– se modifica alineat (7) in sensul ca Oferta asiguratorului RCA contine urmatoarele informatii:
– se abroga lit d) cheltuiala medie de vânzare directa
9. Art. 13 – Informatiile prezentate potentialilor asigurati
– se broga (9 )In cazul potentialilor asigurati persoane fizice, oferta de asigurare se transmite in termen de maximum 3 zile lucratoare de la solicitare.
10. Art. 13 – Informatiile prezentate potentialilor asigurati
– se abroga alineat (10) Asiguratorul RCA determina lunar cheltuiala medie de achizitie directa aferenta lunii respective, ca procent dintre cheltuielile de vânzare directa aplicabile la data emiterii contractului RCA, fara a se lua in considerare remuneratii acordate in functie de performanta portofoliului gestionat de salariatii proprii si primele de asigurare brute subscrise in luna respectiva.